Jumătate din centrele de permanență din Timiș se desființează de luna viitoare. Anunțul prefectului Ritivoiu

ritivoiu
1000x100 Cuib de vise 1000x100

25 din cele 47 de centre de permanență amenajate pe teritoriul județului Timiș se închid cu 1 decembrie. Dintre acestea, 11 sunt în Timișoara. Decizia a fost anunțată de prefectul de Timiș, în urma unui control demarat în luna aprilie. Un singur centru scoate din bugetul statului aproape 500.000 de lei pe an. 

În luna aprilie, prefectul de Timiș anunța demararea unui control la centrele de permanență de pe raza județului, după ce numărul lor i s-a părut suspect de mare. În Timiș sunt 47 de centre, la această dată, față de 355 în tot restul țării. Altfel spus, un centru la 14.500 de locuitori, față de unul la 55.000 de locuitori, așa cum e media la nivel național. Controlul a arătat și faptul că dispunerea multora dintre aceste centre a fost complet arbitrară.

„Existau 17 centre în Timișoara, 4 în Lugoj, unele la 500 metri distanță, în condițiile în care menirea acestora era destinată zonei rurale. Centrul de permanență al unei comune periurbane se afla în Timișoara. Centrele au fost înființate haotic. În zona de est, de la Racovița până la Margina, nu e niciunul. În schimb, există centre în comune vecine, la 4 km distanță. Într-o comună erau două centre de permanență, dintre care unul deservea un sat al unei alte comune! Existau centre cu o medie de 3-4 pacienți pe zi. Centrele nu sunt plătite la număr de pacienți. Ai, nu ai treabă, stai și banul vine. Prejudiciul în urma controlului a fost stabilit la 1.372.000 lei. Un centru din zona rurală nu a putut justifica 110.000 din cei 112.000 lei primiți.”, a declarat prefectul Mihai Ritivoiu.

STPT job 1000x200

Potrivit prefectului de Timiș, centrele de permanență din Timiș au scos din bugetul statului, anual, aproximativ 22, 5 milioane de lei. Economia anuală, prin închiderea celor 25 de centre de pe raza județului, va fi de 12 milioane de lei.

„Din totalul de 47 de centre, 12 au fost reorganizate, 10 sunt în curs de organizare, iar 25 se desființează începând cu 1 decembrie. În Timișoara se desființează 11 centre și rămân 6; în Lugoj se desființează 3 centre și rămâne unul. Analizăm deschiderea de noi centre în zonele izolate. Estul județului nu are niciun centru de permanență. Primul probabil că va fi deschis în comuna Nădrag, care ne-a făcut deja o solicitare în acest sens. Vom economisi aproximativ 12 milioane de lei în fiecare an.”, a mai explicat Mihai Ritivoiu.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/