Sunt destinate antreprenorilor, managerilor de organizații și specialiștilor din business, marketing și resurse umane! Sunt patru evenimente educaționale excepționale și de înaltă clasă academică organizate la Timișoara!
Create și prezentate de mentori cu dublă experiență de înalt nivel, atât în management, cât și în spațiul intelectual și universitar de elită, aceste programe au avut deja succesul binemeritat la București, Cluj, Brașov și Iași. „Aceste evenimente aduc o perspectivă modernă, actuală și de mare calitate pentru managerii și profesioniștii din cele mai performante organizații comerciale și administrative.”, a explicat Doru Șupeală, Managing Director SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili.
Primul program, Employer Branding 100% Masterclass, susținut de Doru Șupeală, e un masterclass pentru antreprenori, manageri și specialiști HR și marketing. Top managerii, dar și profesioniștii din HR și Marketing care activează în prezent în managementul brandului de angajator și al resursei umane în organizații sunt ar face și ei o alegere perfectă urmând acest curs. Doru Șupeală este Managing Director al Școlii SPOR, consultant de strategie, business și marketing pentru mai multe companii și CEO al firmei de consultanță Playmaker. Are un Executive MBA la Hull University Business School, Licență și Master în Marketing la FSEGA – Universitatea Babeș-Bolyai și a absolvit Jurnalism și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Este doctorand al Universității Babeș-Bolyai – FSEGA, cu o temă de cercetare în managementul creativității și inovației. A fost director de marketing, comunicare sau procurement în mai multe companii locale sau multinaționale, între care Selgros, IKEA, Betfair, Onyx Beacon, AirportLabs, Ramada Brașov sau InNutsFund, jurnalist și manager editorial la ProTV, Radio Brașov și MixMediaGroup și consultant de comunicare al Autoliv.
Cuvinte care Conving: The Copywriter’s Mindset, cu Florin Dumitrescu, al doilea curs prezentat la Timișoara de Școala Pentru Oameni Responsabili, e despre mentalitatea copywriterului și mintea sa creativă, care prilejuiește o călătorie fascinantă și educativă în lingvistică, semiotică, psihologie, sociologie și antropologie, totul condimentat cu mult umor.
Cursul se adresează în primul rând profesioniștilor și practicienilor din marketing și comunicare, dar este extrem de folositor oricui dorește să înțeleagă fundamentele procesului creativ în copywriting și apoi să producă și să publice conținut original și eficient în comunicarea publică. Florin Dumitrescu a intrat în lumea comunicării și publicității în 1996, când a început primul său contract cu o agenție de advertising din București. A lucrat în agenții multinaționale și independente de publicitate (copywriter, creative director, strategist) și branding (brand rhetorics director, web writer), pentru conturi din aproape toate categoriile de produse și servicii; și, în ultimii ani, în televiziuni (copywriter de promo, creative director, strategist). Doctor în socio-antropologie și master în lingvistică, Florin predă actualmente un curs de antropologie a consumului la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, la Facultatea de Filologie din Brașov și un curs de Effective Copywriting la Institutul de Marketing din București.
Al treilea curs, Brand Strategy Masterclass, Transformă-ți brandul într-un succes de piață – de la Brand Strategy la Creative Execution, e un masterclass de două zile pentru antreprenori, top manageri și profesioniști din Marketing și Advertising și e susținut de Mihai Bonca. Acest Masterclass de Brand Management se adresează tuturor profesioniștilor și antreprenorilor activi care doresc să asimileze sau să actualizeze o bază solidă de cunoștințe și instrumente de marketing și gestionare a brandurilor: specialiști și manageri experimentați în marketing, coordonatori, experți, brand manageri, marketing manageri, manageri de comunicare sau responsabili cu implementarea activităților de marketing la nivel operațional.
În urma participării la curs veți acumula cunoștințe și tehnici cu ajutorul cărora veți putea aprofunda înțelegerea și aplicarea conceptelor de brand în structura marketingului strategic, de la descoperirea ADN-ului unei mărci la execuția comunicării și crearea unui “scenariu ideal” de construcție a unei mărci, urmând firul logic al strategiei. Mihai Bonca este Marketing Professor la Maastricht School of Management, The Entrepreneurship Academy și Universitatea Alternativă. Deține un Executive MBA la Oxford University, Said Business School (2017 – 2019). Câștigător al 20 de premii Effie, Internetics și la Portoroz pentru eficiența campaniilor de branding și marketing derulate pentru mărcile pe care le-a creat sau manageriat. A lucrat ca Brand Manager (2003 – 2012) pentru Ursus Breweries/ SABMiller; Marketing Director (2012 – 2015): Bergenbier SA/ Molson Coors; Group Marketing Director (2015): eMAG/ Naspers Mihai Bonca are peste 15 ani de experiență în companii multinaționale, ca brand manager și director de marketing. În 2015 a fondat Brand Architects, un boutique de strategie, consultanță și training, derulând proiecte de consultanță și training: positioning development, brand strategy, communication strategy, employer branding pentru Antibiotice, Almette, Bancpost, BCR, Bitdefender, Direct Booking, FRF, GfK, Hochland, Ipsos, Noriel, Provident, Pain Plaisir, TREND Consulting, Tymbark.
Workshop de Employer Branding: Metoda 5D, cu Doru Șupeală, e al patrulea workshop pentru profesioniști și practicieni ce va avea loc în toamnă, la Timișoara. „Grupați în trei echipe, analizăm, (re)construim și comunicăm Brandul de Angajator pentru organizații reale sau fictive alese de participanți utilizând Metoda 5D: Discover – Design – Develop – Deliver + Differentiate. Acest atelier practic este destinat cu precădere practicienilor și profesioniștilor din HR și Marketing care asigură managementul brandului de angajator și al resursei umane în organizații. Dacă lucrezi azi sau dorești să lucrezi în viitor ca specialist sau manager de Employer Branding, această experiență practică te va ajuta să asimilezi, să aplici, să adaptezi și să exersezi instrumentele, metodele și principiile care să te ajute să obții cele mai bune rezultate în atragerea și păstrarea profesioniștilor potriviți pentru organizația ta.”, spune Doru Șupeală.
Mai multe amănunte despre eveniment, despre înscrieri și locurile disponibile, pe www.scoalaspor.ro.