Patru elevi din Timiș, confirmați cu Covid-19 la patru zile de la începerea școlii. Doi dintre ei sunt din Timișoara

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi elevi de ciclu primar din Timișoara, unul de gimnaziu din Sânnicolau Mare și unul de la liceul din Gătaia au fost confirmați cu coronavirus, anunță Inspectoratul Școlar Județean Timiș. 

Potrivit IȘJ Timiș, ținând cont de perioada de incubație, elevii au fost infectați înainte de data de 8 februarie, când au fost reluate parțial, în județ, cursurile față în față. Numai cursurile clasei a VIII-a de la școala din Sânnicolau Mare unde a fost depistat elevul pozitiv au fost suspendate.

Inspectorul școlar general de Timiș, Marin Popescu, spune că la această dată nu există cazuri de profesori confirmați cu noul virus.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În Timiș, școala a început luni în 591 de unități de învățământ. Dintre acestea, 167 de școli se găsesc în scenariul verde, 214 – în scenariul galben și 210 – în cel roșu. Două unități de învățământ din Timiș sunt carantinate – Grădinița PP 30 din Timișoara și grădinița din Pesac. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca în Parța, școala să se desfășoare online și în această săptămână, din cauza ratei mari de infectare la nivelul localității, peste 10 la mia de locuitori. La nivel județean, potrivit IȘJ Timiș, 945 de elevi își desfășoară în continuare activitatea în online, din motive medicale, iar 199 de cadre didactice predau online, din aceleași rațiuni.

Până acum, în județ au ajuns 33.000 de teste rapide din cele 40.000 destinate școlilor. Pe de altă parte, au fost vaccinați anti-Covid 772 de angajați din sistemul de învățământ, dintre care 572 sunt cadre didactice.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/