„Paștele orfanilor”. O masă caldă, ouă roșii și cozonaci pentru copiii din centrele de tip familial

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Asociația Isus Speranța României pregătește o masă caldă, ouă și cozonaci pentru 160 de copii fără părinți. Până înainte de pandemie, micuții se întâlneau la biserică și sărbătoreau împreună Învierea, însă acum, pachetele le vor fi duse în centrele familiale în care locuiesc. 

„Paștele orfanilor”, devenit ulterior „La crucea lui Isus”, a ajuns la a 30-a ediție, iar evenimentul este organizat de Asociația Isus Speranța României, alături de un altul care are loc în preajma sărbătorii Învierii Domnului – „Marșul Învierii”.

Este pentru al doilea an consecutiv când copiii nu se mai pot întâlni să sărbătorească la biserică și la masa special pregătită pentru ei, dar pentru micuți vor fi pregătite bucate tradiționale de Paște, la fel și pentru copiii din centrele de tip familial.

„Ne bucurăm de fiecare dată când putem surprinde copiii într-un mod  plăcut. Suntem totuși recunoscători Creatorului nostru pentru că ne permite să le oferim o masă caldă, ouă roșii și cozonaci, așa cum i-am obișnuit în cei 30 de ani de când funcționează Asociația Isus Speranța României. În acest an vom pregăti cina pentru 160 de copii, dintre care 30 sunt copiii și tinerii asociației noastre, cărora vrem să le arătăm că îi iubim și ne pasă de viețile lor.”, a spus Ligia Dugulescu, președintele Asociației Isus Speranța României.

STPT job 1000x200

De bunătăți se vor bucura toți copiii și tinerii din centrele de plasament din județul Timiș. De două ori pe an, în cea de-a doua zi a Nașterii și Învierii Mântuitorului Isus Hristos, Asociația ISR organizează această masă pentru cei părăsiți de familiile naturale.

Pentru sâmbătă, 1 mai, copiii Asociaţiei ISR vor pregăti mâncarea pentru masa de Paște ce va fi distribuită în centrele de plasament din Timișoara și Recaș, copii ai căror centre în mod normal ar fi participat la „Crucea lui Isus”.

„Provocarea din acest an este de a fi uniţi, păstrând distanţa, rugându-ne unii pentru alţii şi așteptând vremurile în care această sărbătoare va fi organizată în biserică.”, a mai spus Ligia Dugulescu.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/