Teatrul de Vest Reșița, printre primele astfel de instituţii din zona de vest!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Instituția care duminică de duminică oferă spectacole ce transpun publicul într-o altă lume timp de două ore este recunoscută la nivel regional ca una dintre cele mai bune. Ani la rând, Teatrul de Vest a ieșit pe primele locuri în competiția teatrelor.

Teatrul din Reșița demonstrează că, indiferent de buget, se pot oferi  spectacole de foarte mare valoare. Tocmai de aceea, acestea sunt printre cele mai reușite și apreciate de toată lumea, potrivit Agenției Naționale de Statistică. „Ani la rând am ieșit pe locul unu sau doi în fața unor teatre mari, cum este cel din Timișoara. Eu am buget cât are Timișoara la afișe, dar am reușit să fim competitivi și rămânem competitivi. Sigur, avem momente mai bune și momente mai rele, însă toate sunt peste medie”, precizează pentru Express de Banat directorul teatrului.

Chiar dacă banii pentru pregătirea spectacolelor sunt puțini, tradiția teatrului reșițean este cea care face ca piesele să iasă foarte bine și spectatorii să intre în povestea conturată de actori cu ajutorul costumelor și al decorului. „Toate producțiile noastre sunt din bani puțini, pentru că ce fac fac din ce am. Am costume vechi și decoruri vechi pentru că teatrul acesta are 64 de ani în care s-au adunat de toate și în modul acesta reușim să supraviețuim”, mai adaugă Nicolai Vlădulescu.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La acest lucru se adaugă și pasiunea cu care actorii reșițeni își fac meseria și urcă pe scenă la fiecare spectacol. Tocmai pentru că reușesc să se transpună în pielea personajului, spectacolele reșițene ating cele mai înalte cote. „Actorii noștri au pasiune. Nu pot spune că sunt remunerați pe măsura pasiunii și a talentului, dar încercăm să le rezolvăm pe toate cu timpul. Facem teatru pe măsura scenei. Este un teatru de actor, nu de opulență scenică. Nu avem lumini cu sclipici, nici nu cred în teatrul ăla, dovadă că actorul reșițean este foarte apreciat”, încheie directorul teatrului reșițean.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/