Weekendul acesta se reunesc în cadrul Congresului Național de Speologie iubitori ai naturii, care împreună descoperă, explorează şi protejează zonele carstice din Romania.
Evenimentul va avea loc în perioada 30 august-1 septembrie, în localitatea Şuncuiuş, judeţul Bihor.
În cadrul Congresului Național de Speologie vor avea loc sesiuni de comunicări ştiinţifice, conferinţe tematice, videoproiecţii, vernisajul SpeoArta, concurs TSA, activităţi de educaţie speologică şi activităţi speologice de explorare şi recreative.
Agenția pentru Protecția Mediului Timiş organizează în cadrul congresului, în parteneriat cu Federația Română de Speologie „Conferința tematică privind conservare habitatului 8310 din Situl Natuta 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa“, cu scopul de a prezenta aspecte privind conservarea peşterilor ca rezultat al activităţilor realitate în cadrul proiectului LIFE „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beușnița”, implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Timiş, care este finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE + Natura şi Guvernul României.
Proiectul se desfăşoară în situl de importanţă comunitară Cheile Nerei – Beușnița, parte a Reţelei Europene Natura 2000. În acest sit se află un număr însemnat de peşteri şi avene (cca. 650) care reprezintă habitatul natural pentru 14 specii de lilieci protejate la nivel naţional şi european. Scopul proiectului este de a reconstrui morfologia habitatului 8310 pentru 110 peşteri/avene, de a depolua habitatul prin colectarea deşeurilor şi de a conserva zonele de hibernare, naştere şi hrănire a populaţiilor a celor 14 specii de lilieci (chiroptere).
Evenimentul este organizat de Asociaţia Clubul de Speologie „Politehnica”, sub egida Federației Romane de Speologie, având ca parteneri Discover Bihor, Primăria Comunei Șuncuiuș, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, Clubul de Speologie Speodava, Clubul de Speologie Cristal din Orade, Clubul de Speologie Polaris, Agenția de Management la Destinației Bihor, Clubul Speologilor Amatori Cluj-Napoca, Destinația de Ecoturism Pădurea Craiului, Asociația Română de Educație Speologica, Consiliul Județean Bihor, Grupul Scolar Industrial Șuncuiuș şi Agenția pentru Protecția Mediului Timiş – proiect LIFE 13 NAT-RO-001488.