Și-a dat seama că s-ar face de râs! 25 de ani a păcălit pe toată lumea, e principalul profitor al politicii românești!

E vorba despre Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, pe care Ionuț Popovici, președintele PMP Caraș-Severin, îl desființează și îl trimite la coșul de gunoi al politicii!

Ieșirea ALDE de la guvernare e comentată în termeni duri de omul lui Băsescu în Caraș-Severin. „Ciolănel, zis și «inimă zburdalnică», își ia jucăriile și pleacă acasă, adică… niciunde, politic vorbind. Principalul profitor al politicii românești, cel care împreună cu ALDE, partidul pe care îl conduce, a reușit «performanța» politică de a obține 4% la alegerile europarlamentare, s-a supărat și se dezice de PSD, partid de la sânul căruia a supt trei ani de zile. Ce a supt?! Funcții importante în statul român: președinte al Senatului, Avocatul poporului, viceprim-ministru, miniștri, secretari de stat, sub-secretari de stat, președinți de comisii parlamentare, membri în diferite consilii de administrație, directori în companii de stat și deconcentrate prin județele patriei.”, a comentat Popovici.

Liderul județean PMP e convins că acum social-democrații și-au dat seama că Tăriceanu are trădarea în sânge. Spune în continuare despre fostul președinte al Senatului că este orbit de furia nereușitei și pentru că a băgat ALDE în „moarte clinică. „Își dă seama că s-ar face de râs la alegerile prezidențiale și face alianță cu Pro România, sprijinindu-l pe Mircea Diaconu. Jocul lui politic, murdar, întotdeauna la două capete, se apropie de sfârșit, după mai bine de 25 de ani în care a păcălit pe toată lumea, un șir de trădări și ipocrizii fără margini.”, a mai afirmat Ionuț Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/