Mario Gherga, elev în clasa a a VIII-a la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, a reușit să obțină locul I la „Noaptea Cercetătorilor” pentru al doilea an școlar consecutiv.
„Noaptea Cercetătorilor” este un eveniment anual organizat în aceeași zi în peste 350 de orașe europene, pentru a sărbători descoperirile științifice și beneficiile cercetării. Acesta se organizează cu finanțarea Uniunii Europene, prin programul Orizont 2020.
Anul acesta evenimentul s-a desfășurat la final de septembrie, sub coordonarea Facultății de Fizică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Scopul principal este de a apropia publicul larg de știință și de cercetare. Printre invitații de anul acesta care au ținut prelegeri cu caracter științific s-au numărat cosmonautul Dumitru Prunariu cu prezentarea „De la Stația Spațială Internațională la Marte” și fizicianul Cristian Presură cu lucrarea „Imagini de fizicieni români”. A avut loc și o transmisie în direct din interiorul laboratorului Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de la Turnu Măgurele ELI – NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), unde laserul construit a atins puterea de 10 PetaWatt.
Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au participat la Concursul de creație grafică și media cu tematică științifică „De la stele către Centrul Pământului” organizat cu prilejul acestui eveniment, obținând rezultate excelente. Astfel, elevul Mario Adrian Gherga, din clasa a VIII-a, a obținut Premiul I la secțiunea Media Gimnaziu cu filmul „Energie de la Soare la Pământ”, fiind coordonat de prof. Manuela Lupulescu. În acest film, tânărul explică cum putem asigura o energie alternativă provenită de la Soare pentru nevoile tot mai mari ale oamenilor, prin construirea unor panouri solare mai apropiate de sursa de radiație. La ediția precedentă a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”, Mario Gherga a fost premiat cu locul I pentru eseul său cu tema „Cucerirea spațiului cosmic”.
Alături de Mario Gherga, în cadrul evenimentului s-au făcut remarcați și alți elevi ai liceului lugojean. Premiul Special al Facultății de Fizică la secțiunea Desen – Liceu i-a revenit elevei Andreea Birău, din clasa a X-a C. La Concursul de creație grafică au mai participat Selia Marcu și Alexandra Grijincu, din clasa a X-a A, respectiv Vlad Curtuiuș din clasa a XI-a B, cu toții fiind coordonați de prof. Manuela Lupulescu.