Firește că este vorba despre urnele de vot, că doar nu vorbim de vreo tragere la sorți sau, Doamne păzește, de cele funerare. Cu toate că, mucaliții afirmă că alegerile locale și alegerile în general nu sunt altceva decât o loterie.
Pe de altă parte, fără a fi cinic, pentru candidați bătălia electorală poate fi catalogată ca una pe viață și pe moarte. Așadar, mai o lună și ceva până la alegerile locale. Și cele pentru Parlamentul European dar, cum cămașa ne e mai aproape decât haina, îmi voi permite câteva considerații pe tema evenimentului local. La capitală au trecut la planul B, plan din care unii au scris portativul requiem-ului coaliției. Este clar cu ochiul liber că se bate Nicușor, căruia nu i-au putut scoate niciun dosărel de corupție, nici măcar doi, trei lei acolo, drept șpagă, cu cel din popor, Piedone victimă a justiției oarbe.
La Timișoara, Dominic a lansat o nucleară prin aplicarea legii în privința abuzurilor imobiliare ale clanurilor de rromi. Mi-e teamă să nu fie deloc nucleară ci doar o fumigenă menită a crește popularitatea primarului. Până una alta, le-a dărâmat gardul și a punctat la eligibilitate. Aș face o paranteză aici și vă arăt cât de mare este diferența între imaginea livrată populației și șmenurile din spatele acesteia. Cu siguranță vă amintiți despre felul bombastic și total apreciativ în care era prezentat primarul Ciuhandu. Ei bine, în perioada când țărănistul a fost primar s-au realizat celebrele și mult mediatizatele imobiliare.
Ajungem și la Reșița. Orașul nostru de o culoare verde butique. Aici, actualul primar, Ioan Popa îi înfruntă în alegeri, în principal, pe candidatul PSD și pe cel al Dreptei Unite. Cel din urmă, Andrei Rotaru, anunțat ceva mai recent nici nu și-a dezvăluit intențiile anterior. În schimb, fiind clar pentru toată lumea că la noi nici vorbă de coaliție, candidatul PSD a pornit de ceva vreme, un furibund atac la baionetă. Și exploatează toate nerealizările actualului edil. Care, har Domnului, nu pot fi negate. Cum nu pot fi negate nici realizările aceluiași primar. Va fi interesant de urmărit reacția electoratului. Va merge pe continuitate sau va considera că indiferent de prestație două mandate ajung? Se va orienta politic și va vota partidele din care fac parte cei doi?
În fine, din punctul meu de vedere, lupta pentru fotoliul de primar se va da între cei doi, dar de această dată consiliul local va fi mult mai echilibrat, în detrimentul PNL. Vom avea, iarăși spun cred eu, consilieri PNL, PSD, AUR și DU. Vă aștept părerile.