„Partenerii politici” ai lui Torma, reticenți în privința demisei: „Este voința personală a primarului”

untitled design set 970x90 px

Incertitudinea și lipsa unui traseu clar de urmat au pus stăpânire pe orașul de la malul Dunării de când primarul Adrian Torma a hotărât să-și ridice mâinile de pe tot ceea ce înseamnă administrație publică locală. Partidul spre care arată toată lumea cu degetul ca fiind viitoarea opțiune a lui Torma nu comentează decizia acestuia. 

Sătul să lupte singur împotriva morilor de vânt pentru binele comunității care l-a ales în 2016, în ciuda sloganului pe care-l repeta la nesfârșit: „Puterea schimbării stă în noi!”, edilul Torma a hotărât să-și încheie mandatul cu aproximativ un an înainte de următoarele alegeri locale, fiind convins că e mai bine să meargă el acasă decât să-i trimită pe angajații Primăriei pe tușă. Administrația publică locală de la Moldova Nouă nu-și poate permite plata întregului personal, în condițiile nediminuării salariilor de bază cu 15%, așa cum prevedea unul din proiectele de hotărâre puse pe masa politicienilor în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de la sfârșitul lunii iulie.

Pornirea lui Torma de a demisiona din funcția de primar nu s-a lăsat fără reacții, prima persoană conștientă de colapsul în care se află orașul în momentul de față, cu Adrian Torma pe marginea terenului, fiind chiar unul din rivalii politici ai edilului, Nelu Zaberca (liderul roșiilor de la malul Dunării). Social-democrat convins, Zaberca e conștient că, la momentul actual, nu are cine să-l înlocuiască pe primar, motiv pentru care îl îndeamnă pe acesta să respecte votul electoratului dat în 2016, iar adevărata dispută pentru binele orașului să se dea anul viitor, în cadrul următoarelor alegeri locale.

CITEȘTE ȘI: Social-democrații plâng după Torma! „Nu are cine să-l înlocuiască! Avem un viceprimar care doarme pe el de 6 ani”

USR Moldova Nouă – neutru în cazul demisiei lui Torma

Proaspăt intrați pe ușa politicii de la malul Dunării, USR-iștii, deși acuzați inițial de tot felul de tratative ascunse cu Torma, nu vor să dea apă la moară subiectului care arde în Moldova Nouă. Doina Vrăjitor, președinta organizației USR de la malul Dunării, a făcut următoarea precizare pentru expressdebanat.ro, în privința hotărârii edilului de a nu mai păstori comunitatea care l-a ales: „Este voința personală a primarului Adrian Torma de a renunța la funcția cu care a fost investit”.

Vrăjitor preferă să nu piardă timpul comentând prea mult asupra impactului pe care îl are hotărârea lui Torma asupra votului exprimat de cetățeni în 2016, ci spune care sunt planurile partidului din care face parte, planuri legate de alegerile din 2020: „Noi privim acum spre viitor, la alegerile din 2020! În ultimele luni, foarte mulți locuitori din Moldova Nouă au venit către USR. Muncim pentru construirea unei organizații puternice, care să obțină un scor foarte bun la următoarele alegeri locale, nu doar la Moldova Nouă, ci și în comunele de pe Clisura Dunării”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/