Social-democrații plâng după Torma! „Nu are cine să-l înlocuiască! Avem un viceprimar care doarme pe el de 6 ani”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Anunţul demisiei din scaunul de edil-şef a primarului din Moldova Nouă, Adrian Torma, şi delegarea tuturor atribuţiilor sale către viceprimarul Adrian Moiseş îi determină chiar şi pe cei mai aprigi rivali politici să aleagă răul cel mai mic, în detrimentul întreruperii bruşte a hotărârii electoratului, la alegerile locale din 2016. 

Deşi, retrospectiv vorbind, între actualul şef al administraţiei publice locale de la malul Dunării, Adrian Torma, şi Nelu Zaberca situaţia nu a fost una tocmai roz, ba chiar s-a ajuns la ameninţări cu moartea, totuşi, de când cel din urmă a devenit reprezentantul Organizaţiei social-democraţilor de la Moldova Nouă, PSD-istul a hotârât că circul, provenit din orgolii, trebuie să înceteze şi că, pentru binele comunităţii şi în avantajul cetăţenilor, e dispus să-l susţină pe actual primar, astfel contribuind la spălarea nuanţelor de gri care au bântuit oraşul în ultimele decenii.

În ciuda faptului că nu vede cu ochi buni situaţia reducerilor salariale în privinţa angajaţilor Primăriei, social-democraţii militând tot timpul împotriva acestui lucru, dar şi împotriva majorării taxelor, totuşi, Nelu Zaberca declară pentru expressdebanat.ro: „Prin absurd, dacă primarul îmi cerea o părere cu privire la acestă situaţie, neplăcută pentru orice primar, îi spuneam să diminueze salariile şi să nu dea afară pe nimeni! Acum, rămâne de văzut cine şi când va pleca”.

Dacă Torma a procedat sau nu greşit în privinţa punerii pe ordinea de zi a reducerilor salariale, social-democratul de la Dunăre spune că nu ştie ce l-a determinat pe edil să facă acest lucru, dar „pot să mă gândesc că și el, la fel ca mine, se gândea să nu dea oamenii afară. Acum să fim serioși. Este mai bine cu salariul diminuat decât fără el”, a sugerat Zaberca.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Referitor la hotărârea luată de Torma, aceea de a nu mai încerca să se lupte cu morile de vânt şi de a părăsi primăria, lăsându-l la butoane pe viceprimarul Adrian Moiseş, liderul roşiilor, deşi face parte din altă barcă politică, nici nu concepe această idee, întrucât seriozitatea lui Moiseş, în viziunea lui Zaberca lasă cu mult de dorit: „Dacă eram întrebat vis-a-vis de plecarea lui Torma acasă în primul său an de mandat vă spuneam, cu toată convingerea, da, sunt de acord! Acum poate o să vă miraţi un pic, dar pot să vă spun la fel, cu toată convingerea, că nu este un moment prielnic pentru oraş demisia primarului. Mai avem un an până la alegerile locale, iar dacă ar fi să vorbesc politic, chiar l-aş îndemna să o facă. Dar înainte de funcţia politică pe care o am sunt locuitor al acestui oraş şi o să vă spun aşa: azi nu are cine să-l înlocuiască pe Torma”.

Zaberca merge mai departe şi explică de ce nu-l vede în stare pe viceprimar să conducă oraşul Moldova Nouă: „Avem un vice care doarme pe el de 6 ani. Uitaţi-vă cum arată oraşul, un dezastru. Ori, să fim serioşi, nu primarul este cel care se ocupă de spaţiile verzi, de toaletarea copacilor. Eu sunt curios ce «a lucrat» vicele ăsta în şase ani de mandat. Să-l întrebe cineva, vă rog, poate am orbit eu sau… Personal, consider că este necesar ca Torma să-şi ducă mandatul până la capăt pentru că are câteva proiecte implementate şi câteva în derulare. Dacă primarul va demisiona, noi, ca oraş, ne vom întoarce înapoi cu cel puţin patru ani”, a concluzionat preşedintele interimar al Organizaţiei PSD Moldova Nouă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/