Partea mai puțin frumoasă a iernii! Zeci de lugojeni au ajuns la spital cu fracturi sau entorse grave

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Decontul zăpezii rămase pe trotuare și drumuri, transformate în ultimele zile în adevărate patinoare, este făcut de lugojeni, care au început să cadă la propriu pe capete. Secția de Urgențe a Spitalului Municipal din Lugoj a fost asaltată în ultimele două zile de pacienții care au alunecat și și-au fracturat membrele.

„Joi, 20 decembrie, a fost o zi plină la CPU, fiind înregistrați nu mai puțin de 280 de pacienți, dintre care 30% au venit din cauza fracturilor. Ne așteptăm ca, odată cu topirea zăpezii şi înghețul de pe timpul nopții, să fie și mai rău și să crească numărul pacienților”, a declarat dr. Oana Rîurean, director medical al Spitalului Municipal „dr. Theodor Andrei”.

Cinci pacienți cu fracturi deschise au fost transferați la Timișoara, unde a ajuns și o altă victimă cu o fractură complicată de șold. Autoritățile locale au anunțat că pe moment nu vor aplica amenzi celor care nu își curăță trotuarele.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Un alt pericol deloc de neglijat în aceste zile sunt țurțurii care au apărut la streșinile imobilelor. Obligația de îndepărtare a acestora revine proprietarilor, care în anumite situații pot solicita și intervenția pompierilor.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/