„Parlamentul tău European”, aproape de final

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Proiectul strategic YourEP (Parlamentul tău European) se apropie cu pași repezi de final, astfel că Asociația Nevo Parudimos (prin coordonator de proiect Laura Turcu), partener în cadrul acestui proiect, a organizat joi, 15 noiembrie, evenimentul de diseminare a activităților parcurse, în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. La acest eveniment au fost prezentate activitățile desfășurate de-a lungul celor 20 de luni, în special cele două mobilități la Bruxelles și Strasbourg, având ca scop promovarea participării tinerilor la viața politică și implicarea acestora la construirea unei Europe democratice.

Prin intermediul proiectului YourEP, tinerii participanți și-au dezvoltat cunoștințele despre Uniunea Europeană, despre mecanismul de funcționare și luare a deciziilor, despre Parlamentul European și cum pot ei înșiși să se implice, pe viitor, în luarea deciziilor la nivel european. Activitatea principală a proiectului a constat în simularea Parlamentului European în cadrul Parlamentului propriu-zis, de la Strasbourg, în luna iunie 2018.

CITEȘTE ȘI: Să facem cunoștință cu Parlamentul European! Patru tineri cărășeni, în vizită la Strasbourg

Pe lângă o scurtă descriere a proiectului menționat, la eveniment au fost discutate și următoarele:

  • Parlamentul European și tinerii;
  • Platforma de încurajare a participării tinerilor la vot, intitulată „De data asta votez!”;
  • Evenimentul European de Tineret (European Youth Event) – cel mai mare eveniment de tineret organizat de către Parlamentul European, în Europa;
  • Dezbateri despre alegerile Europarlamentare din 23 – 26 mai 2019; de ce este important să votăm?
  • Oportunități de participare la mobilități asemănătoare, în cadrul Programului Erasmus+.

La acest eveniment au participat și tinerii din Reșița care au fost implicați în mobilitățile descrise, pentru a-și împărtăși experiența trăită. Publicul a fost reprezentat de studenți din cadrul universității, diverse specializări și cadre didactice.

Publicul și-a exprimat îngrijorarea față de situația politică actuală din România, menționând că participarea la vot în anii trecuți nu a adus schimbarea dorită sau creșterea bunăstării populației. În aceste condiții, tinerii (și nu numai) sunt sceptici cu privire la importanța votului lor pe viitor.

STPT job 1000x200

După acest eveniment de diseminare, ultima activitate din cadrul acestui proiect este o vizită de evaluare în perioada 21-22 noiembrie, la Bruxelles, unde vor fi prezenți, din nou, membrii ai Parlamentului European. La această vizită vor participa atât persoanele implicate direct în implementarea activităților proiectului YourEP, precum și membri ai rețelei YES Forum împreună cu invitați de seamă, reprezentativi pentru dezvoltarea politicilor de tineret la nivel european.

Acest proiect este co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene, fiind implementat în perioada 1 aprilie 2017 – 31 decembrie 2018.

Coordonator proiect:
YesForum (Germania)

Parteneri:
Asociația Nevo Parudimos (România)
Activa și Piteå (Suedia)
Go Foundation (Olanda)
Zefiro (Italia)
The Inclusion Network (Anglia)
BAG KJS – sub umbrela Caritas Ludwigsburg-Waiblingen-Enz, (Germania)
CNLAPS (Franța)
JEF – Young European Federalists (Belgia)

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/