Parlamentul SRL. Tranzacțiile imobiliare, în topul investițiilor făcute în ultimul an de deputații și senatorii de Timiș

palatul parlamentului

Au vândut apartamente sau acțiuni. Au împrumutat cu bani persoane fizice, fie și-au completat veniturile cu daruri de botez sau câștiguri din pariuri sportive. Parlamentarii de Timiș au avut un an dinamic din punct de vedere al tranzacțiilor. Dincolo de activitatea parlamentară, declarațiile de avere relevă mișcările pe care le-au făcut pe piața imobiliară, fie modalitățile prin care și-au sporit veniturile lunare. 

Cele mai recente declarații de avere completate de parlamentarii de Timiș arată faptul că tranzacțiile imobiliare rămân în topul investițiilor făcute de aleșii la nivel național.

Astfel, deputatul PNL Ben Oni Ardelean a înstrăinat, în ultimul an, potrivit declarației de avere completată, un apartament în Ghiroda, cu 110.000 euro. Liberalul a vândut în iulie 2021 și un teren intravilan către o societate, cu 53.200 euro. De asemenea, Ben Oni Ardelean a acordat și împrumuturi în nume personal, în valoare de 60.000 de euro, respectiv 247.900 lei.

Fostul ministru al Transporturilor, președintele USR, Cătălin Drulă a declarat la capitolul active financiare 50.000 USD într-un fond de investiții deschis în 2022. Deputatul de Timiș și-a sporit, în ultimul an, veniturile prin vânzarea unor acțiuni către Zipline SUA, în valoare de 588.810 USD. Compania americană proiectează, produce și operează drone. La capitolul „venituri din alte surse” și colegul de partid Nicu Fălcoi a trecut rambursarea unui împrumut acordat unor persoane fizice, în valoare de 3.000 de euro.

Actualul ministru al Transporturilor, deputatul PSD Sorin Grindeanu a vândut și el anul trecut un apartament, cu 82.500 euro. De asemenea, a acordat un împrumut în nume personal, în valoare de 545.898 lei

Cu 200.000 de euro a împrumutat și liberalul Marilen Pirtea o persoană fizică. Mai are de recuperat și alte împrumuturi acordate, în valoare totală de 175.000 de euro, potrivit declarației de avere.

Mișcări în zona imobiliară a făcut și deputatul PSD Alfred Simonis. A dobândit, anul trecut, un hectar de extravilan la Fârdea, a vândut un apartament cu 90.000 de euro și și-a deschis trei conturi, două în euro – în care are 21.613 euro – și unul în lei – 100.000 lei. Alfred Simonis și-a sporit veniturile anul trecut cu 89.000 euro – cadou de botez și cu 133.000 lei – rambursarea de către AEP a contribuției din campania electorală. În documentele completate acum apar și împrumuturi în nume personal care nu se regăsesc în cele de anul trecut – 1.128.119 lei și 31.750 euro.

Parlamentarul Forța Dreptei, Claudiu Chira, și-a achiziționat un teren intravilan și casa de locuit aferentă în satul Bărăteaz, comuna Satchinez din județul Timiș. Proprietățile au fost cumpărate în 2021, potrivit documentelor completate de fostul liberal. Vorbim de o casă de 120 mp și un teren de aproximativ 2.800 mp. Chira a mai contractat și două credite în 2021, scadente în 2024, a căror valoare se ridică la 140.000 lei.

Deputatul Daniel Toda, ales pe listele USRPLUS în 2020, a trecut în declarația sa de avere un fond de investiții cu 9.957 euro și a declarat „acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale: instalație panouri fotovoltaice – 49.908 lei; panouri fotovoltaice 19.788 lei”. Prima investiție apare apoi și ca un împrumut acordat în nume personal.

Parlamentarul AUR Ciprian Titi Stoica s-a împrumutat de la o bancă poloneză, anul trecut. Are de rambursat în trei ani 60.387 lei.

La Senat, social-democratul Eugen Dogariu și-a completat venituri din jocuri de noroc – Superbet și Bet Active – în valoare de 2.052 lei. A contractat două credite scadente în 2024, respectiv 2036, în valoare totală de 394.977 lei.

De asemenea, Alina Gorghiu a bifat vânzarea unui apartament, la începutul acestui an, cu 44.000 euro și acordarea
unui împrumut de 100.000 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/