Parc de distracții pe 70 de hectare, lângă Timișoara. CJ Timiș a găsit terenul, mai caută finanțare

ride g1dc54860e 1280

Administrația județeană vrea să construiască la Parța, lângă Timișoara, pe un teren de aproximativ 70 de hectare un parc tematic inovativ. Consilierii au făcut primul pas și au aprobat trecerea parcelelor în domeniul public al județului. Urmează finalizarea conceptului și identificarea sursei de finanțare. 

Dorința autorităților județene este ca parcul să îmbine știința și tehnologia cu distracția.

„Va fi pentru toată familia ca să deschidem aria de adresabilitate pentru cât mai mulți oameni. Ne-am bucurat că am găsit în jurul Timișoarei această zonă, gata urbanizată, 70 de hectare gândite chiar pentru zona de agrement și atunci nu mai trebuie să pierdem vremea cu PUZ acolo. Va fi un parc de distracții tematic, poate să fie și cu componenta acvatică, încă studiem concepte, avem mai multe variante. Mergem și pe o variantă, ne-am inspirat din Futuroscope de Poitiers, acel parc imens realizat acolo, dar putem să mergem și pe varianta Tivoli din Copenhaga care îmbină activitățile acestea în aer liber cu tot ceea ce are un parc de distracții în adevăratul sens al cuvântului. Suntem în căutarea unui concept care să se muleze pe nevoile și posibilitățile de aici. E posibil să aibă și o componentă acvatică, ne gândim și la o componentă medicală, de tratament și de recuperare, să vedem cum putem folosi și apa geotermală, dar încă discutăm de partea de concept.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Administrația județeană trebuie să găsească și banii ca să poată realiza această investiție. Ar fi nevoie de câteva zeci de milioane de euro, a estimat Alin Nica.

„Legat de finanțare, parțial prin Programul de cooperare România – Ungaria, am prevăzut la proiecte strategice și acest proiect, pe lângă Castelul Huniade, dar și din resurse proprii sau dacă se ivesc alte finanțări pe parcurs. Încă nu s-au deschis finanțările pe Programul Operațional Regional 2022 – 2017, sper să se deschidă în toamna acestui an. Daca nu, dintr-un credit sau din resurse bugetare locale, fiind o activitate generatoare de venit care nu beneficiază de o cofinanțare europeană 100%.”, a mai explicat Nica.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Parcul se va armoniza cu viitorul muzeu care se va deschise la Parța, a mai spus Alin Nica.

„Se completează cu viitorul muzeu pentru că acolo vom avea și un spațiu expozițional, dar și o zonă pe care dorim să o deschidem către turism și se completează și cu o altă chestiune pe care dorim să o facem, un element de infrastructură, drumul Petroman – Parța, respectiv un nou pod peste Bega și conectarea acestui drum, în dreptul Frigoglass, cu drumul național care trece prin Șag și merge spre Moravița, iar de acolo în Serbia. Este un proiect mai amplu care are în jurul său și alte proiecte de infrastructură care să îl potenteze.”, a mai spus președintele CJT.

Consiliul Județean Timiș are în plan și construirea unui centru expozițional în zona industrială Covaci. Deocamdată, proiectul este la stadiu de idee.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/