Dulcea putere. Cât de mult sprijină guvernarea liberală regiunea și de ce la Timiș ajung „firimituri”

alin nica bretele
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Timișoara și Timișul ar putea capacita mai bine interesul guvernării centrale dacă va avea conduceri liberale și la primărie, și la consiliul județean, după alegerile din 2024. O spune Alin Nica, președintele PNL Timiș, care a explicat într-un interviu acordat expressdebanat.ro cum se pune problema la București atunci când vine vorba de acordarea sprijinului politic în filialele din țară.

Alin Nica spune că de la Revoluție încoace, Timișul nu a avut concomitent conduceri liberale la Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Este poate una din explicațiile pentru care sprijinul acordat județului de către guvernarea națională este mai puțin vizibil. Alin Nica vorbește, din acest punct de vedere, de „coerență” și aduce în discuție Clujul și Oradea care se bucură de sprijinul fără echivoc al guvernării liberale.

„Ne comparăm de foarte multe ori cu Clujul, Oradea, Craiova – ca să dau și exemple de la PSD, ce au aceste situații diferit față de noi și cum de au reușit acești oameni să capaciteze investiții de la București către aceste zone? Foarte simplu: a existat coeziune între consiliul județean și primărie. A existat o filială puternică fie de la PSD, fie de la PNL care a putut să meargă, la adăpostul rezultatelor electorale, la București să spună dați Clujului, Oradiei, Craiovei, lucrurile, investițiile pe măsura rezultatelor electorale. Ei bine, acest lucru trebuie să îl facem și noi la Timișoara, la Timiș, fiindcă niciodată Timișul nu a avut o organizație fie PNL, fie PSD atât de puternică încât să capaciteze interesul Bucureștiului. Și cred că asta e misiunea PNL să o facă în 2024.”, a declarat Alin Nica.

„Noi suntem pe locul 23 între filialele PNL. (…) Mai aștepți puțin, poate mai rămân niște firimituri”

Președintele liberalilor timișeni spune că în PNL discuțiile se poartă în funcție de câștigul electoral al fiecărei filiale. Timișul, spre exemplu, a fost pe locul 23 între filialele liberale din țară, după parlamentarele din 2020. Ca să explice mai concret sprijinul pe care PNL central îl acordă județului Timiș, Alin Nica a folosit o comparație cu un tort care trebuie împărțit în mai multe felii. Iată:

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Nu pot spune că nu simt susținerea PNL central, însă atunci când ai la București un tort de împărțit, întotdeauna se întreabă: hai să vedem, în primul rând nevoile, pentru că nevoile sunt mari peste tot – Moldova vine și spune faceți-ne autostradă, vine Clujul – faceți-ne metrou, venim noi și spunem – faceți-ne centura ocolitoare a Timișoarei și autostrada Timișoara-Moravița și atunci se pune problema: unde dăm banii aceștia puțini pe care îi avem? Unde îi împărțim? Și discuția politică, fiindcă decizia e politică la urma urmei, nu ne ascundem după degete, din tortul acesta mare pe care îl avem cum îl împărțim? Și merge Timișul: pe ce loc ești la alegeri, ce rezultate ai avut? Păi suntem pe locul 23. Mai aștepți unpic, poate mai rămân niște firimituri, dăm o felie mai mare la cei de pe locurile 1, 2, 3, dacă nu mai rămâne nimic până ajungi tu la rând, vino peste 4 ani, dovedești în alegeri că ești puternic și că oamenii au nevoie de PNL acolo ca să livreze și atunci o să primești o felie mai mare de tort așa cum primesc astăzi Clujul, Oradea sau alte județe.”, a explicat Alin Nica.

În context, președintele PNL Timiș a mai spus și care ar fi șansa județului, în opinia sa, de a avea acces la mai multe investiții susținute de la Centru.

„Ar fi poate foarte important ca măcar odată la 34 de ani să votăm și pragmatic aici în Timiș, adică să dăm șansa să avem aceeași culoare și la consiliu și la primărie, că nu s-a întâmplat asta în 34 de ani, și acest partid care să conducă să fie PNL. Și atunci poate vom avea o felie mai mare de tort de la București.”, a concluzionat Alin Nica.

CITEȘTE ȘI: Aniversare liberală printre trandafiri. Alin Nica despre refacerea USL: „Niciodată să nu spui niciodată”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/