Paradoxuri administrative: Preţurile majorate la Oțelu Roșu rămân cu mult sub preţurile reduse de la Caransebeş!

Prețul la gunoi va fi majorat la Oțelu Roșu de la 1 ianuarie 2018. Însă și majorat, acesta tot nu va atinge tariful din alte localități ale județului Caraș-Severin.

Dacă la Caransebeș tariful este 15 lei de persoană și municipalitatea încearcă reducerea la 10,53 lei de persoană din luna ianuarie, iar la Reșița este 10 lei de persoană, la Oțelu Roșu preţul la gunoi va crește de la 3,90 lei la 6,20 de lei de persoană pe lună.

Iată justificările primarului Luca Mălăiescu: „Am tot calculat ca acest serviciu să fie rentabil, adică să nu-l mai subvenționăm de la buget, pentru că bugetul și așa este foarte sărac și acest preț de 6,20 de lei de persoană pe lună este cel cu care vom factura gunoiul de la 1 ianuarie 2018. Probabil că va mai urma o majorare, însă atunci când va fi deschis deponeul de la Lupac, pentru că trebuie să ne aliniem la prețul județului, conform licitației câștigate de un operator, care a stabilit toate tarifele. Noi, fiind oraș, nu ne încadrăm în zona A, adică municipiile și zone arondate, și avem zona B, care impune un preț de 7,90 de lei de persoană, dar, repet, acesta va intra în vigoare mai târziu”.

Luca Mălăiescu a mai adăugat că este în desfășurare proiectul privind amenajarea a fiecărui cartier cu pubele pentru a selecta gunoiul. „Acum am terminat montarea acestor containere în cartierul Rozelor, mai avem doar cartierul tineretului și zona Ștefan cel Mare. Mai vreau, anul viitor să amenajăm și zonele din curtea școlilor cu astfel de pubele, pentru că educația ecologică începe din școli, pentru ca elevii să se învețe de mici cu colectarea selectivă”, a mai precizat edilul orașului Oțelu Roșu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/