Papricaș și dansuri țigănești la Bocșa

Orașul Bocșa marchează și anul acesta Ziua Internațională a Romilor prin evenimente culturale apropiate de specificului etniei rrome.

Astfel, Primăria orașului Bocșa, Consiliul Local Bocșa și Casa Orășenească de Cultură, cu sprijinul unor societăți comerciale din Bocșa și Reșița organizează la Bocșa, pe platoul din spatele Casei Orășenești de Cultură un spectacol folcloric susținut de ansamblul „Bocșana” (soliști: Andrara Iova, Adrian Georgevici și Dalin Voilă), dar și de formația Ovidiu Drăgan (solist Costel Bambu). „Evenimentul are loc astăzi, începând cu orele 10, iar organizatorii, alături de domnul Sebastian Paul, vă invită la o porție de papricaș preparat la ceaun, în aer liber”, spune Dan Liuț, directorul Casei de Cultură din Bocșa.

În urmă cu 46 de ani, în 1971, la Congresul Mondial a Rromilor de la Londra, s-a stabilit data de 8 aprilie ca fiind Ziua Internațională a Rromilor. Oriunde în lume unde există comunități de rromi această zi este marcată prin manifestări cultural-artistice care au ca scop o cunoaștere cât mai bună a acestei etnii, dar și problemele cu care se confruntă ea. Muzică, veselie, voie bună și papricaș, doar la Bocșa, la oraș, de Ziua Internațională a Rromilor! Intrarea este liberă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/