Panouri publicitare, puse ilegal pe clădirile în curs de reabilitare. Profitul, mai mare decât amenzile

Pe unele clădiri din Timișoara, inclusiv în zona centrală, deși imobilele sunt în curs de reabilitare, există panouri publicitare afișate. Reprezentanții Asociației Culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei” spun că acest lucru este ilegal, dar că firmele de publicitate din București preferă să plătească amenzile, mult mai mici față de încasările lor.

Asociația a făcut sesizări despre acest lucru. „Panourile publicitare sunt puse, din punctul nostru de vedere, ilegal pe clădirile în curs de reabilitare. Teoretic, acele panouri ar trebui să aibă autorizație, mai ales că sunt puse pe clădirile istorice. Noi am sesizat lucrurile acestea, dar nimeni nu ia nicio măsură. Doar în momentul unei sesizări, ele sunt date jos, deși un astfel de mash costă destul de mult și efectul e destul de mare. Dar sunt câteva firme care își permit acest lux. Sunt firme venite din alte părți, care efectiv au obrazul gros și montează aceste panouri. Plata e deja făcută pe 30 de zile și le convine să plătească amenda de 3.000 de lei când ei au primit o sumă de zece ori mai mare”, spune președintele asociației, Ilie Sârbu.

Un exemplu este mash-ul pentru festivalul Untold de la Cluj, montat pe partea dinspre Piața Libertății a Casei cu Atlanți, în curs de reabilitare. Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” a sesizat Poliția Locală și pentru un panou al deputatului PMP Cornel Sămărtinean, montat la intrarea în clădirea Primăriei Vechi, unde e sediul organizației locale a partidului condus de Traian Băsescu. Panourile au fost între timp demontate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/