Statisticile arată că în România doar 2% din populație donează. Spitalele se confruntă constant cu deficitul de sânge, iar în contextul epidemiologic actual numărul donatorilor a scăzut dramatic. În această săptămână, la Timișoara, are loc o campanie amplă de donare de sânge „din grijă pentru cei care au nevoie de speranță de viață”.
Pandemia i-a îndepărtat pe oameni și centrele de transfuzie sanguină, iar problema a fost ridicată încă din primăvară de reprezentanții centrului din Timișoara.
„Medici și Salvatori – Sângele salvează vieți” este campania care are loc în aceste zile în orașul de pe Bega și la care pot participa toți cei care vor să vină în sprijinul pacienților.
Acțiunea se desfășoară până vineri inclusiv, între orele 11.00 și 13.00 și este organizată de Asociația „Timisiensis”, cu suportul asociațiilor „Sapientia”, „City Initiative TM&You”, al Colegiului Medicilor Timiș și al Societății Timiș de Medicină a Familiei.
„În momentul de față este o lipsă mare de sânge și nu vorbim doar de plasma de convalescent, ci de sânge în general. Sperăm să ajutăm Centrul de Transfuzii să atragă donatori în folosul pacienților. Față de alte medicamente, sângele nu poate fi produs în laborator și nu poți să îl cumperi de la supermarket.”, a spus Adrian Bădescu, coordonatorul acțiunii.
Cei care doresc să se alăture campaniei trebuie să se programeze pe aplicația DONORIUM, iar mai multe detalii despre acțiune pot fi găsite și AICI.
În cadrul proiectului „Medici și Salvatori”, inițiat de asociațiile „Timinsiensis” și „Sapienția”, au fost ajutați și medicii de familie din județul Timiș. Viziere, lămpi cu ultraviolete pentru sterilizarea aerului, dar și zeci de litri de substanță dezinfectată au ajuns în cabinetele doctorilor.
„Pacienții au contact în primul rând cu medicul de familie. Dacă acolo nu e o zonă sterilă sau o zonă controlată, aceasta devine o sursă de infecție.”, a mai spus Adrian Bădescu.