Pană vrea jucători, Rufă cere bani, Stepanescu aşteaptă puncte de vedere!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Mai puţin de zece jucători, atât cât au rămas sub contract cu Metalul, s-au prezentat ieri, la Stadionul „Mircea Chivu”, în vederea reluării pregătirii noului sezon din Liga a II-a. Antrenorul Marian Pană nu este însă îngrijorat, lotul urmând să fie completat până săptămâna viitoare.

 

Pană a revenit în Valea Domanului cu scopul declarat de a forma o echipă competitivă, cu care să se bată la promovare. E convins că primarul Stepanescu şi patronul Rufă îşi vor da până la urmă mâna cu adevărat şi nu doar de ochii lumii, astfel că obiectivul anunţat nu ar trebui luat în râs de nimeni. Optimismul tehnicianului ar trebui să trezească entuziasm pe Valea Domanului, unde în ultima vreme s-a vorbit mai mult despre desfiinţarea echipei, însă cea mai recentă poziţie publică a administraţiei locale arată mai degrabă faptul că soarta rosso-nerilor este încă incertă. Şi asta, deoarece Cătălin Rufă nu e de acord să vândă pachetul său de acţiuni în zece rate anuale, ci vrea să continue parteneriatul cu municipalitatea reşiţeană, în termenii stabiliţi la data venirii sale la Reşiţa. Concret, în urma celei mai recente discuţii purtate de cei doi, la începutul săptămânii, Stepanescu a declarat că aşteaptă punctul de vedere al lui Rufă. Acesta aşteaptă altceva, şi anume, ca municipalitatea să trimită în Valea Domanului cele 5,5 miliarde de lei restante, plus câte un miliard în fiecare lună pentru sezonul competiţional 2015-2016.

 

untitled design set 970x90 px

Antrenorul Marian Pană aşteaptă şi el ceva. Jucători! A înaintat deja o listă de achiziţii, dar deocamdată nu pot demara discuţii prea amănunţite. „Sincer vă spun că sunt bucuros că m-am întors. Ne mişcăm puţin mai greu. Probabil că de luni o să ne strângem cu toţii, o să vină şi jucătorii pe care i-am pus eu pe listă şi intrăm în linie dreaptă. Până atunci voi vedea câţiva copii, mai vin unii jucători la probe. Am aşteptat să văd dacă cele două părţi se pun de acord vizavi de continuare şi, după cum am înţeles, şi ştiu că aşa este, ambele părţi vor să continuăm pe drumul cel bun. De aceea m-am şi întors. Sper să ne punem de acord în formarea unei echipe care să tragă la promovare. Nu văd un alt obiectiv. Am vorbit cu domnul Rufă, voi încerca să vorbesc şi cu domnul primar, pentru că am convingerea că lucrurile vor intra pe un făgaş normal. E păcat de acest oraş, nu văd de ce nu s-ar continua, chiar şi cu un obiectiv mai îndrăzneţ”, a declarat Marian Pană.

Tehnicianul a anunţat că va fi ajutat în al doilea său mandat în Valea Domanului de Carol Gurgu şi Vali Boşca şi consideră că există timp suficient pentru a încropi o echipă bună. Banii lipsesc, cel puţin, deocamdată! „Nu suntem foarte mulţi acum, dar nu e nicio problemă. De săptămâna viitoare vom fi mai mulţi şi numai dintre aceia buni. Sunt acum trei jucători din Camerun veniţi din probe. Nu aş vrea să trec prin situaţia care a fost sezonul trecut. Sunt detaşat de ce s-a întâmplat în ultima vreme aici, dar eu sunt convins că lucrurile se vor rezolva. E timp suficient, dar cu obligativitatea ca la finele săptămânii viitoare să fim aproape toţi, să putem începe programul de pregătire”, a mai spus Pană.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157653615751784″]

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. GRN says:

    Rufa mai are vreo 6 jucatori sub contract si intreb atunci pentru ce dam 600 000 euro ? 600 000 doar pentru loc ?

  2. Clarvăzătorul says:

    echipa asta nu valoreaza nici 100.000 de euro…………………….
    ai dreptate GRN!

  3. bumbum says:

    Jucători eschimoşi nu aţi găsit?

  4. Seby says:

    EU ASTEPT UN PUNCT DE VEDERE POZITIV DE LA C.L. AL MUNICIPIULUI RESITA DE A LUA HOTARAREA CEA MAI BUNA, VIZAVI DE RAMANEREA ACESTEI ECHIPE AICI.RUFA NU TREBUIE LASAT SA PLECE CU CS METALUL RESITA DIN BANAT.SA I SE DEE BANI SI SA MAI TERMINAM CU APRECIERILE PUIERILE CARE NU FAC BINE NIMANUI.

  5. GRN says:

    Parerea mea este ca foarte multi bani pentru mai nimic. Toate echipele au inceput pregatirle , jucatorii de valoare au gasit deja cluburi ,noi vom ramane cu pleava m vom retrograda si am dat 600 000 pentru un club de div C. Fiecare pas trebuie bine gandit nu avem voie sa ne pripim si sa gresim.

  6. suporter says:

    Seby ,esti cumva Rufa ? tu ai vazut euro doar in filme si vorbesti cu asa usurinta sa dam sute de mii de euro . seby , tu ai da 10 000 euro pe o masina care valoreaza 2000 ?

  7. Seby says:

    nu intru in contradictie cu nime . oamenii, jucatorii nu pot fi comparati cu fierul vechi de la ucm Resita.ei nu sunt obiecte si incerc sa ma abtin.

  8. Nero says:

    va vom invita la Caransebes sa mai vedeti si voi fotbal de liga a 2 a ca la voi in Resita nu vad nimic serios.

  9. suporter says:

    mai Nero noi suntem satui de fotbal de div A ,noi trecem pe la sradion si ne uitam la cupa romaniei din vitrina si la campionat. voi vecinilor va uitati la capre taranusilor

  10. zoran says:

    ……>>>>>>>>>>>zile buna sa apara!

  11. Bertza says:

    noi cand ne inscriem in liga 2 ???

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/