Lucrările pe DC 139, între localitățile Ciudanovița și Goruia, avansează într-un ritm alert, potrivit primarului Dorian Nebunu, care speră ca la finalul lunii mai să se toarne și primul strat de asfalt.
Constructorul care a câștigat licitația pentru modernizarea celor 4,3 kilometri s-a apucat de treabă în primăvara acestui an, având la dispoziție un an și șase luni pentru a termina investiția. Lucrările sunt executate de o firmă nouă, după ce Primăria Ciudanovița a reziliat contractul cu vechiul constructor. Investiția se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, iar valoarea investiției se ridică la un milion de euro.
Primarul comunei Ciudanovița, Dorian Nebunu, este mulțumit de ritmul alert menținut de constructor și spune că lucrările vor fi gata mai devreme decât termenul prevăzut în contract: „Se lucrează foarte bine, sperăm ca la sfârșitul acestei luni să turnăm și primul strat de asfalt. Constructorul, firma MaxAgro, este serios. Nu am ce să-i reproșez. Am avut și peste 300 și ceva de metri de zid de piatră, la o înălțime de patru metri de executat, deci lucrarea nu este una chiar ușoară. Cu toate acestea, firma își face treaba bine, iar anul acesta, dacă va păstra ritmul actual, va încheia lucrarea. Poate pentru anul viitor vor mai rămâne de bătut parapeții, dar restul va fi gata.”, a declarat primarul Dorian Constantin Nebunu.