Până la dosarele lui

Puterea a găsit modalitatea de a potoli presa. Nu printr-o lege a presei, care i-ar deranja pe europeni, ci prin intermediul unui aparent nevinovat articol din noul Cod penal, care va intra în vigoare de la întâi februarie, anul viitor. E vorba de articolul 276, dacă nu mă înşel, care, sub aparenţa protejării Justiţiei, spune că orice persoană, care afirmă ceva despre un abuz, o cauză penală, fapte ale unui procuror sau judecător referitor la speţe în cercetare de organele de urmărire penală, comite o infracţiune, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la un an sau cu amendă. Textul conţine şi sintagma „ fapte nereale”, dar nimeni nu poate preciza care or fi alea şi cine cântăreşte cât sunt de nereale. Tot organele de urmărire penală, tot procurori. Exact. Deşi, pe dumnealor nu-i cenzurează nimeni şi nu-i pedepseşte nimeni. Este limpede că articolul se îndreaptă împotriva presei. Presa arată abuzurile din Justiţie. Nu mai ai voie să comentezi în niciun fel erorile judecătorilor şi ale procurorilor, că tot aceştia te bagă la pârnaie. Se încalcă vreun drept? Categoric. Dreptul la exprimare, prevăzut în Constituţie, oricât de modificată ar fi ea. Din punctul meu de vedere, articolul cu pricina este complet neconstituţional, oricât ar fi el pe placul trecutei sau actualei puteri. Mai încalcă un drept. Dreptul la informare al opiniei publice. Şi uite aşa, din încălcare în încălcare, până la victoria finală. Dragi ziarişti, ciocul mic! Nu mai faceţi dezvăluiri şi nu mai agresaţi Justiţia. Ea este imparţială şi independentă şi, când are de a face cu cele de mai sus, înseamnă că faceţi presiuni asupra sa, încălcaţi Codul penal şi veţi răspunde penal. Acest cod ciudat şi sfidător, să precizăm acest lucru, a fost conceput în 2009 şi e lesne de înţeles pe cine trebuia să slujească. Tot jurnaliştii l-au sesizat şi au cerut explicaţii. Ministrul Justiţiei nu comentează. Preşedinţii comisiilor Justiţiei spun că pe vremea aia ei nu erau. Din partea Justiţiei nu s-a găsit nimeni, aşa că articolul ar putea rămâne şi ar putea produce efecte. Cică numeroase articole au fost amendate până acum, dar articolul cu pricina nu s-a mişcat de la locul lui. Parlamentarii spun că nu au citit noul Cod penal, deşi sunt chemaţi să-l voteze, iar Băsescu s-a declarat un apărător al presei. Până la dosarele lui.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/