„Palatul Fermecat” a rămas fără constructor! Primăria pune la bătaie peste 8 milioane de lei

palatul fermecat 1 620x400

Primăria Reșița a scos din nou la licitație execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a grădiniței de sub podul de la Universalul Vechi, după ce contractul cu vechiul constructor a fost reziliat.

Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” din oraș a intrat în șantier în noiembrie 2021. Un șantier care, conform declarațiilor de la acea vreme ale autorităților locale, se întindea pe o perioadă de 20 de luni. Timp în care clădirea urma să beneficieze de lucrări serioase, atât la interior, cât și la exterior.

La exact 12 luni de la începerea lucrării, progresul este însă foarte mic, undeva la 15 – 20%, ceea ce denotă faptul că în ritmul în care s-a mișcat constructorul până acum, „Palatul Fermecat” nu poate fi gata în termenul stabilit. Mai exact, inaugurarea s-ar face în cinci ani. Ca atare, beneficiarul, în speță Primăria Reșița, a reziliat contractul cu societatea care își adjudecase lucrarea, căutând astăzi un nou constructor care poate moderniza instituția de învățământ înainte ca actualii preșcolari să termine facultatea. Iar pentru asta pune la bătaie suma de 8.238.899 de lei.

„S-a reziliat contractul și s-a făcut o reevaluare a proiectului. S-au actualizat prețurile și s-a scos din nou la licitație pe SEAP. Lucrările sunt realizate undeva la 15 – 20%, practic acesta a fost și motivul pentru care s-a reziliat contractul cu firma care a câștigat inițial acest proiect. Constructorul spunea că au crescut prețurile foarte mult și că nu mai poate face față, iar primăria se grăbea cu termenul de execuție, și atunci s-a decis, cu acordul părților, rezilierea contractului.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița, Andrei Apostol.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către firmele interesate să ducă la final acest proiect este 11 ianuarie 2023.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/