De câțiva ani buni Primăria Oțelu Roșu a construit un padoc pentru câinii maidanezi care poate fi un exemplu pentru multe administrații publice locale. Primarul Luca Mălăiescu a colaborat la acest proiect cu Tanja Kaupp, care de dragul animalelor și pentru că iubește țara noastră a cumpărat o casă în Oțelu Roșu și astfel poate să îngrijească în fiecare zi câinii pe care-i consideră ca și copii ei.
Padocul a fost construit cu o asociație din Elveția, Primăria Oțelu Roșu oferind terenul spune edilul orașului Oțelu Roșu:
„Avem, cred, cel mai modern padoc din zona de Vest, indiscutabil din județul Caraș-Severin. Mai mult decât atât, acum vrem să mai cedăm 3.000 mp către această asociație, să facem chiar un parteneriat cu ei pentru că fiind un ONG mi-ar fi rușine să le cer, noi vă dăm terenul și faceți tot voi din banii voștri și din munca voastră. Vreau să vă spun că am văzut medici, am văzut polițiști, a fost un băiat polițist din Elveția care a venit și a stat 3-4 zile și a făcut muncă voluntară. La ora actuală, la Oțelu Roșu, din când în când ne trezim cu câini noi în oraș, dar pe lângă faptul că noi avem padoc, tot cu ajutorul acestei asociații am reușit și am microcipat toți câinii care erau maidanezi în oraș pentru că padocul are o capacitate de 60- 70 de căței și la ora actuală cred că sunt peste 100. De aceea vreau să ne extindem, dar, pe lângă faptul că i-am dus la padoc, pe cei care au mai rămas în oraș i-am sterilizat și i-am microcipat. Știm maidanezii noștri care au rămas și care vin noi îi identificăm și știm că nu sunt ai noștri. Nu mai sunt câini așa mulți la Oțelu.”, ne-a precizat Luca Mălăiescu.
Reamintim că de 7 ani tineri voluntari ai unei organizații europene (shkr.ch) oferă îngrijire câinilor maidanezi din Oțelu Roșu. În colaborare cu Primăria din localitate, vechiul padoc de la Gura Jgheabului a fost transformat într-unul modern, la standarde europene, în zona Gai, aici unde organizația a primit teren din partea administrației publice locale.