Pactul cu Panda: de la protecția animalelor, la safari

Scriam zilele trecute despre cartea germanului Wilfried Huisman, „Cartea neagră a WWF: afaceri dubioase sub simbolul ursului panda” și despre felul în care aceasta a fost preluată de presă iar ideea în sine, transmisă în zeci de limbi și țări. Fondul Mondial pentru Natură (WWF în engleză) se descrie ca fiind un salvator al animalelor sălbatice. „Cartea neagră a WWF” afectează imaginea curată a organizaţiei de mediu.

Cinci exemple de practici de afaceri discutabile – de la vânători de animale mari la întâlniri cu giganţii de inginerie genetică precum Monsanto. Dacă WWF ar face ce ar dori, probabil că această carte nu ar fi apărut niciodată. WWF a apelat la tribunal pentru a cere ca anumite afirmaţii să nu fie făcute. Chiar înainte de a se pronunţa încă o sentinţă WWF a obţinut deja o victorie parţială. Aproape toate principalele librării online au scos cartea din gama lor, după o presiune masivă exercitată de avocaţii acestei puternice organizaţii. De fapt, aceasta putea fi doar comandată direct de pe www.randomhouse.de.

Este evident faptul că WWF se teme de repercusiunile acestei publicări. Se pare că există o latură întunecată a ursului panda, un brand care inspiră încredere şi pe care companiile îl folosesc pentru a-şi face publicitate: reprezintă o asociere cu natura şi oferă clienţilor sentimentul de a face bine în termeni concreţi. „Sustenabilitatea a devenit un cuvânt magic de miliarde de dolari”, spune Wilfried Huisman.

În 25 mai 2012, Süddeutsche Zeitung a publicat o recenzie a cărţii lui Huisman. WWF a reacţionat la articol printr-o postare pe site-ul său cu răspunsuri către jurnalist, care nu au fost publicate în articol. Întrebările erau, potrivit jurnalistului Lars Langenau, destinate unui viitor articol despre încercările WWF de a împiedica publicarea cărţii şi a filmului lui Huisman. WWF a angajat un „avocat specializat în mass-media foarte scump” şi „foloseşte metode care sunt până acum unice în istoria mass-media din Germania”, a scris Langenau într-un comentariu la articolul său din Süddeutsche Zeitung. (Critici aduse organizaţiei de mediu WWF: latura întunecată a ursului panda de Lars Langenau, Süddeutsche Zeitung, 28 mai 2012).

Jurnalistul, regizorul şi autorul a făcut cercetări de-a lungul mai multor ani, mai întâi pentru filmul său „Pact cu panda”, iar apoi pentru „Cartea neagră”. El a călătorit în Argentina, Chile, India, Nepal, Indonezia, SUA, Elveția – iar constatările sale sunt dezamăgitoare, consideră jurnaliștii germani. În „topul celor mai importante organizaţii de conservare”, nu totul este ceea ce pare!

Spre deosebire de multe organizaţii de mediu, cum ar fi Greenpeace, WWF nu este agresiv cred nemții, ci vrea să „îmbrăţişeze” industria – şi astfel să schimbe comportamentul chiar şi a celor mai controversate corporaţii. O tactică controversată chiar şi în cadrul organizaţiei. Spre deosebire de alte organizaţii de mediu, WWF primeşte donaţii din partea industriei. Unde este independenţa? Cei ce citesc această carte au cel puţin îndoieli faţă de afirmaţiile contrare ale WWF.

Întoarcerea vânătorilor de animale mari
Potrivit lui Huisman campaniile WWF sunt în primul rând pentru animale mari, carismatice – adesea tigri, balene, urşi polari, elefanţi. În mod ironic, fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, a ţinut capul de afiş al ziarelor atunci când a suferit o fractură de şold în timpul unei vânători de elefanţi în Botswana. Juan Carlos era, scrie neamțul, preşedintele onorific al WWF Spania şi un vânător de animale mari!
Prinţul Filip al Marii Britanii, fost preşedinte al WWF, a ucis cel puţin un tigru. În Parcul Kavango-Zambezi, proiectat şi finanţat de WWF, sezonul de vânătoare este deschis. „Africa sălbatică”, scrie Huisman, „aparţine din nou vânătorilor albi de animale mari şi companiilor de vânătoare din vest. Este aproape la fel de bine ca niciodată.”

Autorul descrie asocierea primului preşedinte al WWF, Prinţul Bernhard al Olandei, cu regimul de apartheid. Huisman dezvăluie afaceri personale între cei puternici şi WWF, în Juntas sau în afaceri cu petrol.

El arată cum a fost susţinut WWF de către o „alianţă de bani şi nobili de sânge” în secretul „Club 1001” – o „Reţea a băieţilor bătrâni” cu nume precum Henry Ford, Baron von Thyssen, Aga Khan, Juan Antonia Samaranch Alfred Heineken, Berthold Beitz, Friedrich Karl Flick, precum şi criminali de război şi terorişti de stat ca Mobutu Sese Seko.

În Cartea Junglei din Disneyland
Pe pământ existau la acea vreme (2011) încă 4.000 de tigri sălbatici. WWF a creat o campanie tematică apocaliptică, folosind imagini cu tigri şi donaţii pentru „Salvaţi tigrul”. Aproximativ 100 de tigri trăiesc în Parcul Național Kanha din India. Un safari acolo costă sub 10.000 dolari. Partener premium al agenţilor de voiaj: WWF, descoperă Huifman în cartea sa. 155 de jeepuri şi alţi operatori parcurg parcul în fiecare zi. Dar ce legătură are acest lucru cu conservarea?

Pentru a face loc Parcului Naţional, sute de mii de indigeni şi-au pierdut casele, chiar dacă au trăit acolo timp de secole cu tigrii se arată în carte și în rezumatul publicat de Süddeutsche Zeitung. (Critici aduse organizaţiei de mediu WWF: latura întunecată a ursului panda de Lars Langenau, Süddeutsche Zeitung, 28 mai 2012). WWF India a forţat autorităţile să accelereze relocarea în masă cu ajutorul unei hotărâri judecătoreşti. Acum, aproape un milion de indigeni trebuie să fie relocaţi, deoarece sunt create noi rezerve, iar cele vechi sunt extinse, scrie autorul.

Un motto care se aplică și în altă parte. „Numai în Africa, 14 milioane de oameni au fost relocaţi împotriva voinţei lor, pentru a face loc animalelor sălbatice”, scrie Huisman. De la început, WWF a văzut protecţia mediului ca un fel de continuare a colonialismului prin alte mijloace.

„Evacuarea este un capitol foarte întunecat al conservării”, spune un purtător de cuvânt al WWF în Süddeutsche Zeitung. Dar el adaugă că „WWF a învăţat şi cu mult timp în urmă a respins relocarea forţată”. Cu toate acestea, Huisman a dovedit că realitatea este diferită.