Bărbatul de 63 de ani care fugit de la Spitalul Județean din Timișoara, după ce a fost internat în Secția de Cardiologie pe seama unei hipertensiuni arteriale, s-a ales cu dosar penal.
Potrivit reprezentanților Spitalului, pacientul a fost testat pentru că tușea, dar examinările inițiale nu l-au încadrat în suspiciunea de caz. Medicii au hotărât să verifice totuși dacă este prezentă infecția cu coronavirus. Bărbatul a reușit să scape de paznici și a plecat acasă fără să primească acordul medicilor și fără să aștepte rezultatul testului. Ulterior, a fost găsit de polițiști, la domiciliu, în localitatea Uliuc.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
„În data de 24.04.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 3464/P/2020, în care se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii faptei de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. și ped. de art. 352 al. 1 Cp. În fapt se reține că în seara zilei de 21.04.2020, un bărbat s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență Județean Timișoara, prezentând simptome infectării cu Sars CoV 2, precum și alte afecțiuni la nivelul plămânilor. În cursul dimineții din data de 22.04.2020 bărbatului i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii infectării sau nu cu virusul Sars CoV 2, iar apoi a fost izolat într-un salon al spitalului, în așteptarea rezultatului. În aceeași zi, în jurul orei 19:00, s-a observat că pacientul părăsise unitatea spitalicească fără acordul medicului, înainte de primirea rezultatului, existând posibilitatea de transmitere a infecției către alte persoane”, se arată în comunicat.
Între timp a ajuns și rezultatul testului, iar acesta este negativ.