Pachete turistice de nerefuzat şi obiective pe măsură – toate pentru fidelizarea vizitatorilor în Clisura Dunării

Mai mulți operatori economici din zona Clisurii Dunării se pregătesc să-și redeschidă larg porțile, după restricțiile impuse în privința organizării evenimentelor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru turiștii dornici să evadeze din rutină în favoarea unui peisaj feeric, mai aproape de inima naturii. Prețurile par acceptabile pentru orice buzunar, iar oferta turistică și culinară este flexibilă, clienții putând alege dintr-o multitudine de variante.

În ideea de a revigora segmentul turistic în zonă, mai multe ONG-uri, alături de câțiva administratori de pensiuni și Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Moldova Nouă, și-au dat mâna pentru a oferi turiștilor o ofertă variată, prezentând atât atracțiile turistice ale locului, cât și oferta ospitalității.

Obiective de vizitat în Clisura Dunării

Clisura Dunării, un tărâm sălbatic, feeric, romantic, fabulos, încă prea puțin cunoscut din sud-vestul țării – așa cum este descrisă de reprezentanții ADMN și cei ai Centrului de Promovare Turistică, găzduiește nenumărate obiective turistice, frumuseți în jurul cărora au avut loc nenumărate evenimente istorice și care au reprezentat un izvor nesecat în privința legendelor. Astfel, toți cei dornici de relaxare și cunoaștere deopotrivă vor avea ocazia, de la Baziaș până la Berzasca, să afle cât mai multe lucruri despre: poarta de intrare a Dunării în țară, despre Balta Nera – zonă avifaunistică și celebrele mânăstiri sârbești de la Baziaș, Zlatița și Cusici! Din cadrul traseului de aproximativ 30 de kilometri nu vor lipsi tradițiile, cultura și gastronomia satelor cehești: Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, morile de apă de pe Valea Sicheviței și Gramensca, bunătățile producătorilor locali, insula Ostrov, peșterile: Gaura cu Muscă, Grota Haiducească, Gaura Chindiei, cetățile medievale: Sfântul Ladislau, Drencova, cum de altfel nu vor lipsi nici drumețiile off-road.

Întrucât pentru a face cunoștință cu tot ceea ce natura poate să ofere, iată care sunt pachetele turistice pregătite de agenții economici pe segmentul turistic pentru cei care le vor călca pragul:

– P1: o noapte de cazare cu mic dejun – 150 de lei/cameră dublă;

– P2: două nopți de cazare cu mic dejun – 300 de lei/cameră dublă;

– P3: trei nopți de cazare cu mic dejun – 450 de lei/cameră dublă;

– P4: City Break cu mic dejun – 450 lei/cameră dublă.

Totodată, opțional, pot fi alese și următoarele servicii:

– plimbări cu șalupa, caiacul – pe Dunăre;

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

– plimbări off-road în munții Locvei;

– plimbări cu bicicleta și ATV-ul;

– degustări de produse ecologice, direct la producătorii locali;

– meniuri cu preparate din pește sau cu preparate cu specific cehesc (pemesc) și bănăţean;

– plimbări cu bacul (Baziaș 4) Moldova Veche-Golubac (Serbia), la deschiderea vămii cu Serbia;

– popasuri la Campingul DISCOVER WILD DANUBE;

– plimbări cu Semmeringul bănățean – Oravița-Anina;

– traseu turistic Cheile Nerei.

Se asigură ghid de turism și transportul auto, la cerere, pe traseele turistice din zonă!

Pentru mai multe informații și programări, iată numerele de telefon la care puteți suna: 0752 387 568; 0763 427 579!

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/