Pace liberală de Ziua Armatei? Invitație onorată, nimic mai mult! [FOTO]

Senatorul Marcel Vela a făcut azi baie de mulțime în centrul municipiului Caransebeș cu ocazia participării la sărbătoarea Zilei Armatei Române, organizată de Garnizoana Militară din Caransebeș. Deși s-au aflat alături, Marcel Vela și Felix Borcean nu au schițat niciun gest de cordialitate, declarațiile celor doi fiind identice: au onorat invitația organizatorului.

Primarul municipiului Felix Borcean ne-a declarat că nu este nicio surpriză apariția în rândul oficialităților a senatorului Marcel Vela. „Este absolută firească prezența domnului senator Vela la un eveniment organizat de Garnizoana Caransebeș. Anul trecut a fost prezent deputatul Mocioalcă, anul acesta – dl. Vela. Este absolut firească prezența d-lui Vela, cu atât mai mult cu cât a fost și președintele Comisiei de Apărare Ordine Publică din Senat”, a menționat primarul Felix Borcean la finalul acțiunii.

„M-am reîntâlnit astăzi cu prieteni din Caransebeș, cu diferite asociații, cu reprezentanți ai unor instituții, cu oameni de rând cu care nu m-am văzut demult, reprezentanți ai unor partide, chiar din opoziție, unii dintre ei care chiar sunt într-o polemică permanentă cu Partidul Național Liberal, dar astăzi de Ziua Armatei Române, pentru că apărarea națională nu are culoare politică, eu cred că în parcul eroului național General Ioan Dragalina cu toții am fost români compatrioți și am lăsat deoparte orice controversă politică. Evident că m-am întâlnit și cu colegii mei din organizația Caransebeș, m-am simțit onorat că am participat la un moment festiv important”, ne-a declarat Marcel Vela, secretarul Senatului României.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157696945077980″]

La manifestarea prilejuită de sărbătoarea Armatei Române au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor din municipiu, partide politice, unități școlare, ce au depus coroane de flori la statuia Generalului Dragalina.

Şefi noi la Garnizoană şi Poliţie

Edilul municipiului, Felix Borcean, a transmis mesajul său de bun venit noului comandant al Garnizoanei Caransebeș, căpitan Daniel Mihai Birău. Și tot ca o noutate, o coroană de flori la statuia generalului Dragalina a fost depusă și de reprezentanții Poliției Municipale în frunte cu noul comandant adjunct împuternicit, comisar șef Simion Grațian.

Ceremonia militară s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare pe ritmurile fanfarei municipiului Caransebeș, condusă de către colonel Marius Frățilă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/