Păcăliți de Vulpe! Reșița s-a întors la handbalul-spectacol! [FOTO]

CSM Reșița a debutat cu o remiză în Liga Zimbrilor, 23-23, pe teren propriu, cu HCM Buzău, la capătul unui meci dramatic, golul egalizator fiind înscris la ultima fază, după o aruncare isteață de la 9 metri!

În fața unei tribune pe jumătate plină, dar la fel de fierbinți ca pe vremea când în Polivalentă se auzeau imnurile Challenge Cup și EHF, băieții lui Ilie Vaidasigan au oferit un spectacol total. N-au fost execuțiile tehnice de mare finețe din timpurile cele mai bune ale Reșiței handbalistice, dar dramatismul și lupta de pe semicerc, nu în ultimul rând, rezultatul, i-au făcut pe oameni să plece spre case entuziasmați. CSM a început perfect, cum nimeni nu se aștepta, și a condus la un moment dat și cu șase goluri. Biciuiți de pe bancă de Eliodor Voica, oaspeții au strâns scorul până la pauză, au egalat după minutele de odihnă și chiar au trecut în avantaj. Rosso-nerii au privit spre tabelă, spre Vaidasigan și spre creierul echipei să inventeze ceva. Rohozneanu a făcut-o, semnul egal a apărut din nou între cele două echipe, dar câteva momente în care reșițenii s-au pierdut cu firea au fost suficiente pentru ca Buzăul să-și apropie victoria. Cu un gol în plus, pe atacul lor, cu câteva secunde rămase de jucat, buzoienii au greșit însă copilărește. Au reușit totuși să oprească la linia de 9 metri contraatacul reșițenilor, chiar în momentul în care s-a auzit sirena. O aruncare, o singură atingere a mingii! Vulpe a pus mâna pe minge. A avut în față un zid format din toată echipa Buzăului. A inventat o aruncare cu care a păcălit pe toată lumea. Mingea a intrat în poartă și Reșița a smuls o remiză meritată și aplaudată la scenă deschisă. Reșița s-a întors în lumea bună, cea a handabalului-spectacol!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/