Oţelu Roşu are bugetul local în stand by!

Conducerea Primăriei din Oțelu Roșu nu a propus încă spre dezbatere și aprobare în Consiliul Local bugetul public al oraşului.

Prima ședință din acest an a Consiliului Local se tot amână, până când Guvernul va lua o decizie cu privire la salariile profesorilor, dacă acestea vor mai trece prin bugetul local sau vor fi virate direct în conturile unităților școlare. Potrivit primarului Luca Mălăiescu, sunt niște bani ce vin de la Guvern care nu fac altceva decât că trec prin buget, fără să aibă vreo semnificație.

„Așteptăm să votăm bugetul, probabil săptămâna viitoare reușim să-l finalizăm. Așteptăm cu nerăbdare pentru că avem proiecte de investiții, unele chiar în derulare, suntem în faza de ridicare pe SEAP a proiectului cu asfaltările, pe PNDL, o investiție de 3,3 milioane de lei, deja Guvernul ne-a decontat banii proiectantului și cred că în primăvară vom începe lucrările, iar până la sfârșitul acestui an vor fi încheiate. Sunt 14 străzi care vor fi reparate și asfaltate, pe acest program, iar anul acesta de la bugetul local vom aloca 1 milion de lei pentru asfaltări, astfel că putem spune că circa 80% din străzile din Oțelu Roșu vor fi impecabile”, ne-a declarat Luca Mălăiescu, primarul orașului Oțelu Roșu.

Edilul a mai precizat că în acest proiect intră și străzile pe care nu s-a introdus încă rețeaua de apă și canal, pentru că nu poate ține orașul pe loc în următorii 4-5 ani, cât vor mai dura lucrările.

„Vorbim de tot orașul, și străzi afectate, și neafectate. Am luat această decizie pentru că Aquacaraș este într-o situație delicată, eu sper din tot sufletul să se redreseze, dar nu mai puteam să nu asfaltez și străzile care nu au încă rețea nouă, pentru că riscam să mai stăm 5 ani de zile cu străzile stricate”, a menționat Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/