Ostrovul, în viziunea lui Torma: căbănuțe, restaurante, zone de distracții, plus beneficii materiale și locuri de muncă!

Stiri Timisoara si Resita casinoherculane by sungarden

Punerea în valoare a Insulei Ostrov face parte din dorința primarului de la malul Dunării, Adrian Torma, de a transforma orașul Moldova Nouă într-o stațiune turistică. În cazul în care planurile puse la punct, în urma întâlnirii cu reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier, s-ar materializa, acest lucru ar atrage după sine atât beneficii materiale, cât și posibilitatea de a crea noi locuri de muncă.

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, edilul Adrian Torma spune cum vede acesta dezvoltarea turistică în zona Ostrovului, dar și cine ar fi jucătorii principali în cadrul acestui proces de dezvoltare turistică. „Eu mi-aș dori să împărțim cele 55 de hectare în două zone: o zonă pentru persoane fizice și o zonă pentru dezvoltarea turistică. Evident, ca o noutate față de ceea ce s-a-ntâmplat în Ostrov, nimeni nu va deveni proprietar pe teren, proprietar va rămâne Primăria Moldova Nouă. Cei care doresc să-și construiască, vor avea un alt tip de proprietate (de închiriere). Îmi doresc ca Ostrovul s-aducă beneficii pe termen mediu și lung comunității noastre, nu pe termen scurt, adică să vindem niște terenuri sau să le concesionăm și, ulterior, să nu mai avem niciun control pe ceea ce se întâmplă acolo”.

Utilizând doar materiale ecologice, edilul din Moldova Nouă ne dezvăluie concret care ar fi planul de acțiune în oaza aflată în subordinea orașului pe care-l conduce: „Din planurile care sunt, de fapt, în consultare, noi ne dorim să avem trei tipuri de căbănuțe. În mare parte, să folosim doar materiale ecologice. Ne dorim o zonă în care să putem avea o subzonă de faună, de floră pentru ca turiștii, care vin aici, să poată avea acces și la frumusețile oferite de natură. Apoi ne dorim s-avem o zonă pentru pescari și, teoretic, pentru că se mai puteau face rar de tot, niște sesiuni de vânătoare. Dar aici trebuie văzut dacă ideea este fezabilă. În plus, va fi o subzonă administrativă, unde se vor putea construi tot feluri de restaurante, cherhanale, zone de distracții, zone de agrement”.

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100 Stiri si publicitate Timisoara si Resita pizzeria Dimitrios 1000x100

În ceea ce privește zona de vacanță care se adresează persoanelor juridice, primarul mai completează: „Acea zonă va fi împărțită în module de 10, 20, 30 de căbănuțe. Noi nu ne dorim să construim pe înălțime, ne dorim să avem turiști care îmbină dragostea de natură cu niște condiții bune, moderne, dar nu hoteluri cu 7 etaje și tot felul de chiciuri, cum sunt în alte stațiuni în acest moment, unde fiecare a construit când și cum a vrut. La noi vreau să se desfășoare toate acțiunile după un regulament clar, strict și, evident, cu toate taxele plătite pe termen mediu și lung către Unitatea Administrativ Teritorială Moldova Nouă”.

Mai mult decât atât, concluzionează Torma, acest proiect ar aduce atât beneficii materiale orașului și, evident, ar fi o oportunitate de a mai crea câteva locuri de muncă, odată prin taxele și impozitele plătite de agenții economici, plus circa 200 de locuri de muncă, având în vedere că noile construcții vor avea nevoie de instalații electrice, sanitare, de pază și de curățenie.

untitled design set 970x90 px Stiri si publicitate Timisoara Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/