Orice picătură de sânge contează! Medicii de la OncoHelp au donat

donare sange oncohelp

Peste 35 de litri de sânge este necesarul pacienților OncoHelp pe o perioada de aproape trei săptămâni. Acesta este și bilanțul acțiunii de donare de sânge la care au luat parte medicii, asistentele și infirmierele din cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp.

Timp de două zile, una dintre încăperile spitalului universitar OncoHelp s-a transformat într-un veritabil centru de recoltare. Acțiunea a fost organizată împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara.

„Majoritatea pacienților oncologici au nevoie, într-un anumit moment al tratamentului, de transfuzii de sânge pentru restabilirea volumului și compoziției sanguine necesare continuării tratamentului specific. Din păcate, numărul celor care se îndreaptă spre centrele de recoltare este din ce în ce mai mic, statisticile arătând că doar doi la sută din populația țării donează sânge. De aceea, am decis ca în fiecare an să organizăm cel puțin o campanie internă prin care să contribuim la nevoia de sânge a celor aflați în suferință. Peste 80 de colegi din cadrul asociației au decis sa sprijine acest proiect si s-au prezentat pentru a dona” spune dr. Valeriu Boruga, managerul Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

450 de mililitri de sânge! Atât putem să donăm o dată. Ai spune că pare puțin. O pungă. Dar fiecare picătură din acea pungă contribuie la salvarea unei vieți. Noi luptăm în fiecare zi, în fiecare minut să salvăm vieți. Și nu de puține ori, nu am putea să administrăm un tratament prin care luptăm împotriva cancerului, dacă nu realizăm acea transfuzie, dacă nu creștem pacientului nostru nivelul hemoglobinei”, spune Anca Buldur, asistent șef Oncologie Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara a organizat laboratorul de transfuzie în cadrul spitalului. Și nu este singurul loc unde angajații centrului s-au deplasat să colecteze sânge. Au fîcut-o și în clădirea Palatului Administrativ și sunt dispuși să se deplaseze oriunde le este solicitat.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/