Oravița colectează selectiv. Tren(d)ul curățeniei pleacă din Zona Gării

Oravița se pregătește să intre în rând cu orașele civilizate odată cu demararea campaniei de curățenie. Și asta pentru că administrația locală vrea să amplaseze containere selective, normă impusă, de altfel, de Uniunea Europeană.

Ordine și disciplină. Asta se dorește la Oravița, odată cu demararea campaniei de curățenie. Activitățile au început cu o săptămână întârziere din cauza vremii nefavorabile, însă reprezentanții Primăriei promit că rezultatele vor fi pe măsură.

S-a început ieri cu Zona Gării, cartierul care ridică cele mai mari probleme la capitolul curățenie. Tot aici a fost amplasat și primul container selectiv, unde localnicii din zonă să-și arunce gunoaiele întocmai. „Lângă acest container va fi amplasat și un altul dedicat depozitării cenușii rezultate de la sobele de foc. Avem rugămintea de a păstra zona curată și de a depozita deșeurile în funcție de proveniența lor (hârtie, pet-uri, carton, gunoi menajer, cenușă etc)”, este mesajul administrației locale. Astfel de containere vor fi amplasate în toate spațiile destinate colectării gunoiului menajer.

Rămâne de văzut cât de receptivi vor fi orăvițenii la noile reguli. În ceea ce privește Primăria, aceasta va continua acțiunile de igienizare în cadrul campaniei de curățenie. Sunt implicați și elevii din oraș, primii dintre ei fiind cei ai Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”, care au curățat ieri zona de intrare în Oravița dinspre Reșița, dar și câteva trotuare și străzi. Însoțiți de cadre didactice, elevii au adunat peste 80 de saci cu gunoi menajer, sticle, plastic și hârtie.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/