Oravița bifează o premieră tristă! Orașul a rămas fără buget!

Ședințele de consiliu local de la Oravița devin deja celebre din cauza haosului care caracterizează fiecare întâlnire. După certuri, strigăte și reproșuri, s-a bifat și o premieră: o comisie de specialitate nu și-a dat avizul pentru un proiect de hotărâre, iar orașul a rămas fără buget!

La fel ca toate primăriile din județ, și la Oravița săptămâna aceasta ar fi trebuit votat bugetul local pentru anul în curs. N-a fost să fie… Conform Codului Administrativ, Art. 129, alineat 5, bugetul unităților administrativ-teritoriale trebuie adoptat în maximum 45 de zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României. Cum anul acesta bugetul a fost publicat în 12 martie, termenul-limită este 25 aprilie. Adică duminica aceasta!

Pentru unii consilieri, aprobarea bugetului nu pare ceva urgent. Joi, 22 aprilie, aleșii s-au întâlnit în ședință ordinară, inclusiv pentru a vota bugetul, însă – culmea – fără a avea avizul comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia pentru activități economico-financiare. Până să discutăm lipsa acestui aviz, revenim la Codul Administrativ: un proiect de hotărâre fără avizul comisiei nu poate ajunge pe masa consilierilor locali pentru dezbatere. Articolul 136 ne spune următorul lucru: pentru ca un proiect de hotărâre să fie dezbătut, secretarul UAT-ului trebuie să se asigure, printre altele, că este însoțit de avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local. Din cauză că acest aviz nu există, proiectul de buget nu poate fi votat.

Din comisia 1 fac parte următorii consilieri:

  • Liviu Almășan (Pro România) – președintele comisiei
  • Nicolae Tudor (Pro România)
  • Radu Bompa (PNL)
  • Matei Andrițoi (PNL)
  • Marțian Lepa (PSD)
  • Alin Curea (PSD)
  • Marcel Dragoș (PMP)

Este poate o premieră în istoria administrațiilor locale ca o comisie de specialitate să nu își exprime votul asupra unui proiect de hotărâre, fie el negativ sau favorabil. La fel ca în plenul consiliului local, un proiect de hotărâre nu poate să dispară pur și simplu, ci el trebuie să primească voturile celor prezenți. Consilierii Pro România și PNL au bifat această premieră, motivând că sunt nemulțumiți de modul cum a fost structurat bugetul.

Mai precis, bugetul în forma propusă de conducerea administrației locale asigură fondul pentru salarii doar pentru luna aprilie, dar aleșii Pro România și PNL voiau prelungirea lui până la finalul anului, asta în timp ce primarul Dumitru Ursu, prezent la ședință, le dădea asigurări că primăria va primi și alte fonduri de la Guvern, iar angajații nu vor rămâne fără bani. „Nu suntem de acord ca salariile să fie cuprinse doar pe luna aprilie. Ce facem, închidem primăria în luna mai, așteptăm rectificări de buget care e posibil să vină sau nu?”, a reacționat Radu Bompa. Asta ar fi însemnat mai puțini bani pentru lista de investiții, o listă pe care aceiași consilieri o consideră exagerată. Ridicarea unui centru de recuperare prin balneo-fizio-kineto-terapie sau achiziția unor echipamente de foraj sunt doar două dintre investițiile pe care consilierii le consideră inutile în momentul de față.

Deși legea le permite să vină cu amendamente în comisia de buget-finanțe care ulterior să fie discutate în plenul consiliului local, aleșii PNL și Pro România nu au prezentat o altă formă de buget.

Din păcate, pe lista de investiții apar și proiecte esențiale pentru orăvițeni, atât în domeniul sănătății, cum ar fi montarea unei stații de oxigen la Spitalul Orășenesc Oravița sau dotarea secției ATI, cât și în cel al educației, în infrastructura rutieră sau în reamenajare unor clădiri istorice.

Membrii comisiei s-au întâlnit atât luni, cât și joi, înainte de ședință, dar fără niciun rezultat. „În ședința de comisie am stabilit de comun acord că aducem niște amendamente și le trimitem la primărie. Nu mi se pare normal. Că e votul pozitiv, că e negativ, că ne abținem, trebuie să dăm un vot la comisie. Și să decidem aici dacă trece sau nu trece punctul respectiv.”, a spus Marțian Lepa, liderul Grupului PSD din Consiliul Local.

De cealaltă parte, Liviu Almășan, președintele comisiei în discuție, a mai invocat un motiv pentru care nu și-a exprimat votul în privința bugetului: a solicitat mai multe situații de la Primărie privind anumite cheltuieli fără să primească până acum un răspuns. „Din 9 materiale solicitate am primit 4. Atunci de unde să știm ce votăm?”, a spus Almășan.

Nici propunerea social-democraților de a suspenda ședința 15 minute pentru a întruni de urgență comisia nu a avut succes. „Ce să mai facem? Acum jumătate de oră am discutat. A intervenit ceva nou în jumătatea aceasta de oră? Mai e și mâine o zi. Poate până mâine se schimbă ceva. (…) Nu pot să semnez un aviz cu 4 luni salarii la primărie și la PFA-uri. Materialul trebuie să se întoarcă la executiv și să facă un buget corect, un buget din care să fie asigurate salariile. Așa prevede legea.”, a concluzionat Almășan, fără a ține cont însă de faptul că aceeași lege îi obligă pe membrii comisiilor să se exprime într-un fel sau altul atunci când primarul și secretarul general solicită un aviz pentru proiecte de hotărâre.

„Eu cred că așa e normal: să se discute în consiliu un buget. Să spuneți dumneavoastră în consiliu că doriți să luăm bani de la investiții și să îi mutăm pe salariile personalului. Dar spuneți asta în consiliu.”, a completat city-managerul Lorena Ion. Fără rezultat însă. Din cauza lipsei avizului, proiectul de buget nu a putut fi votat. Cum termenul-limită se apropie cu pași repezi, Oravița riscă să nu mai poată face noi investiții. Conform legii, după depășirea termenului, Direcția Generală a Finanțelor Publice dispune sistarea alimentării cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferuri consolidabile, până la aprobarea proiectului de buget la nivel local. În această situație, din bugetele locale se pot face plăți doar în limita celorlalte venituri încasate.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/