Orașul Sânnicolau Mare nu se închide, dar piaţa din localitate da

Administraţia din Sânnicolau Mare este cunoscută drept una foarte prevăzătoare în ceea ce priveşte evitarea răspândirii coronavirusului, după ce primarul şi-a anunţat săptămânile trecute intenţia de a închide oraşul, deşi nu exista niciun caz confirmat la vremea respectivă. Primarul Dănuţ Groza revine cu măsuri restrictive, de data aceasta care se pot aplica.

Mai exact, printre măsurile asumate de primar şi votate în unanimitate de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă se află închiderea Pieţei Agroalimentare. Edilul a explicat într-o scrisoare deschisă adresată cetăţenilor de ce a luat această decizie.

„Printre măsurile pe care mi le-am asumat la nivel local a fost și închiderea Pieței Agroalimentare, decizie luată în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență din care fac parte toți reprezentanții principalelor instituții din oraș. Acolo s-a votat în unanimitate închiderea pieței pentru că respectiva zonă reprezenta un real pericol atât pentru locuitorii din oraș cât și pentru cei care vin din alte localități și care reprezintă aproape o treime din județ.”, arată primarul de la Sânnicolau Mare în scrisoarea sa.

Acesta continuă şi afirmă că în piața agroalimentară se adunau câteva mii de oameni și era practic imposibil să asigure distanțarea socială de care depinde sănătatea comunității. Edilul a venit însă şi cu variante prin care cetăţenii oraşului îşi pot face cumpărăturile.

„M-am gândit însă să nu vă las fără o sursă importantă de aprovizionare și am pus la punct foarte repede un sistem de cumpărături directe de la producătorii locali. Așa cum ați văzut, am promovat pe Facebook, în ziarul local și la televiziunea locală, lista producătorilor din Sânnicolau Mare, aceștia având acordul primăriei să își comercializeze produsele direct în fața casei.”, arată primarul de la Sânnicolau Mare în scrisoarea sa. Mai mult, supermarketurile din oraș au început să achiziționeze legume proaspete de la producătorii locali și primăria îi încurajează pe aceștia să își vândă produsele și prin magazinele din oraș. Când am luat această decizie am pus în balanță două aspecte: efortul fiecărui locuitor din oraș de a se deplasa până la producător și pericolul de îmbolnăvire chiar pentru un singur locuitor. Dumneavoastră ce ați fi ales?”, îşi motivează edilul decizia.

Dănuţ Groza răspunde şi celor care îi contestă decizia de a închide piaţa şi spune că o fac doar din interes politic, fără să îi intereseze sănătatea oamenilor.

„Constat însă că au apărut câteva voci în oraș care mă acuză că am închis piața. Din păcate, cunosc aceste voci și le cunoașteți și dumneavoastră la fel de bine. Sunt aceiași oameni care, din interes politic sau cu speranța că vor mai câștiga două voturi, sunt în stare să calce pe cadavre. Au mai făcut în trecut astfel de gesturi, dar nu credeam că într-o situație atât de gravă precum cea pe care o traversăm, vor avea neobrăzarea să încerce câștigarea unui capital politic, fără să îi intereseze de sănătatea părinților și bunicilor din Sânnicolau.”, mai scrie Dănuţ Groza în scrisoarea sa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/