„Orașe invizibile/Tărâmuri imaginare”. Expoziție de artă contemporană la Timișoara

Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Asociația Culturală Contrasens îi invită pe timișoreni la o nouă expoziție de artă contemporană, care reunește peste 20 de artiști importanți din România, Franța, Germania, Marea Britanie și Polonia. Mulți dintre ei sunt prezenți pentru prima dată în orașul de pe Bega.

Vernisajul va avea loc vineri, 15 octombrie, începând cu ora 18.00, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara din Piața Libertății. Accesul este permis doar în baza prezentării certificatului verde.

„Terminalul A reprezintă orașele invizibile și este dedicat teritoriilor distruse, dispărute, uitate sau marginalizate, purtând o urmă a sublimului și nostalgiei. Terminalul B conduce călătoria spre Tărâmurile imaginare ale fanteziilor care produc o ieșire din realitate, un univers al proiecțiilor descătușate, în care orice e posibil, unde utopia întâlnește distopia și preia instrumentele critice pentru a privi realitatea printr-o lentilă îmbogățită, caleidoscopică și plină de speranță”, a explicat curatoarea Diana Marincu.

Vizitatorii sunt invitați într-o călătorie fantastică, structurată sub forma a două trasee posibile.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

„Suntem foarte onorați de artiștii prezenți în expoziția noastră și mai ales de lucrările noi comisionate special pentru acest proiect. Michael Takeo Magruder realizează în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din Timișoara cinci lucrări care mapează straturile istorice ale orașului Timișoara. Avem producții noi și de la artiștii timișoreni Ana Adam, Liliana Mercioiu-Popa și Sorin Vreme. Dar și de la Anca Munteanu Rimnic, artistă din România, care trăiește și lucrează la Berlin. Toate lucrările din expoziție sunt în premieră prezentate la Timișoara, iar video-urile istorice sunt pentru prima dată accesibile publicului din România”, a spus Dana Sarmeș, director al Asociației Culturale Contrasens.

Artiștii prezenți în expoziție sunt: Ana Adam, Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Apparatus 22, Marius Bercea, Adrian Câtu, Jasmina Cibic, Yona Friedman, kinema ikon / Alex Halka & George Săbău, Thea Lazăr, Diana Lelonek, Liliana Mercioiu-Popa, Anca Munteanu Rimnic, Ciprian Mureșan, Michael Takeo Magruder, Cristian Rusu, Diana Vidrașcu, Sorin Vreme. Video-inserturi speciale: Matthew Barney, Camille Henrot, Mike Kelley, Gordon Matta-Clark, Nam June Paik.

„Orașe invizibile/Tărâmuri imaginare” poate fi vizitată în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara, de marți până duminică, între orele 14.00 – 19.00, dar doar în baza Certificatului Verde. Intrarea este liberă. Mai multe detalii despre expoziție pot fi urmărite AICI.

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px
muzeu tm oct 2024
Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/