Orar nou pentru reşiţenii care fac curat în grădină

Parcurile, grădinile, gardurile verzi – toate au nevoie de multă îngrijire pentru a arăta bine. Dar buna gospodărire a spaţiilor verzi din jurul nostru trebuie să ţină cont de multe reguli. Printre acestea, şi orarul pe care primăria, prin serviciul de resort, îl stabileşte pentru ridicarea deşeurilor vegetale.

Potrivit unui comunicat remis presei, administraţia publică locală atrage atenţia că ,,deşeurile vegetale rezultate din curăţarea, respectiv igienizarea zonelor verzi din jurul imobilelor se vor depozita doar lângă platformele de gunoi sau lângă tomberoane şi numai în zilele de marţi şi joi ale fiecărei săptămâni, între orele 8.00 şi 20.00″. Atenţie! Nu se admite amestecarea deşeurilor vegetale cu alte deşeuri, acestea fiind colectate separat.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/