Opt asistente și un medic rezident de la Maternitatea Odobescu au fost confirmați pozitiv! Robu, despre carantinarea spitalului: „Am evitat o catastrofă”

untitled design set 970x90 px

Situația de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, despre care reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au spus că a intrat în carantină ilegal, a fost abordată și de primarul Nicolae Robu în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PNL.

Totul a fost gestionat corect și bine – este de părere edilul orașului de pe Bega. Nicolae Robu a confirmat că după testarea corpului medical, în orele în care unitatea sanitară se afla în carantină, au fost confirmate pozitiv opt asistente și un medic rezident, printre care se află și personal de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă. 

„Consider că lucrurile au fost gestionate foarte corect acolo și s-a evitat o situație care putea să devină foarte gravă, comparabilă cu cea de la Suceava. (…) Pe banii municipalității ne-am asumat decizia de a fi testat corpul medical și a fost foarte bine pentru că nouă persoane au fost depistate pozitiv. Dacă nu făceam acele teste, pentru că persoanele nu se încadrau în definiția de caz care îți permite să folosești teste de la Ministerul Sănătății, rezidentul și cele opt asistente ar fi venit la lucru și ar fi contaminat tot corpul medical și cine știe câte femei gravide sau care au născut ar fi fost contaminate. Ar fi fost o catastrofă. Am cheltuit niște bani cu acele teste, dar cred că am făcut tot ce trebuia pentru a proteja Maternitatea Odobescu”, a spus primarul.

Epopeea carantinării a fost clarificată de conducerea Direcției de Sănătate Publică printr-un comunicat de presă trimis la mai bine de 24 de ore după ce maternitatea a fost închisă. Șefa instituției a spus că măsura a fost luată ilegal, dar acuzele au fost adresate direct și către prefectul Liliana Oneț. Celor care se ocupă cu „politicianisme politice să le fie rușine”, a mai transmis Robu.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Din păcate nu toată lumea înțelege lucrul acesta și unii care nu știu cum au ajuns în anumite funcții de conducere și sper să plece cât de curând de acolo, dar îi privește, se pun în ridicol dacă lor le arde și în asemenea circumstanțe de fierbințeala politicianistă. Să le fie rușine că se ocupă de așa ceva. (…) Nu a fost o dispoziție de carantinare dată de Direcția de Sănătate Publică și prin urmare DSP poate spune că nu dă nici dispoziția de a ieși din carantină. Au fost niște măsuri de precauție acolo. Nu trebuie să ne pierdem cu firea, trebuie să judecăm la rece, dar la rece înseamnă nu lăsându-ne dominați de niște reguli care pentru o situație să nu se potrivească. (…) Închipuiți-vă că sunteți în fruntea unei structuri care spune că trebuia să închidem ochii, să ascundem ce este acolo, să primească femei să nască, să facă operații. Asta era soluția corectă?”, a mai spus Nicolae Robu.

Spațiile de la Maternitatea Odobescu au fost dezinfectate, iar câteva zeci de cadre medicale au fost testate. Primarul a mai spus că medicii care dau semne de boală vor fi din nou verificați pentru că, dacă virusul nu s-a multiplicat suficient în organism, un prim test poate fi fals negativ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/