Amplasarea pubelelor de gunoi gen cușete este cea mai bună soluție pentru gestionarea gunoiului de pe raza orașului Oțelu Roșu. Afirmația aparține primarului Luca Mălăiescu, care spune că în foarte scurt timp și cetățenii s-au educat să arunce gunoiul selectat.
„La ridicare gunoiului am avut surpriza să constatăm că 90% dintre deșeuri erau selectate, astfel că pe lângă eficiența acestor cușete, în sensul că nu se mai poate umbla prin gunoaie care să fie toate împrăștiate, iată că și oamenii înțeleg necesitatea alinierii la Uniunea Europeană. Vă spun, o curățenie incredibilă în cartierele unde au fost deja montate! Este vorba de 20 de bucăți în cartierul Rozelor, în cele 4 zone, 11 bucăți în cartierul Libertății la ANL – uri, 7 pe strada Gării la blocuri de lângă gaz metan.
Vom continua cu strada Ștefan cel Mare și în cartierul Tineretului, deci cu încă 28-30 de bucăți. Investiția este de 3000 de lei pe bucată, la care se adaugă amenajarea zonei (curățarea de vegetație și betonare). Anul viitor vom acoperi în totalitate toate cele 6 cartiere la blocuri. Aș dori să amenajăm cu astfel de pubele și zona Gura Jgheabului, dar și la școli, deoarece pentru copii educația de la fragedă vârstă este foarte importantă”, ne-a declarat Luca Mălăiescu, șeful administrației publice locale din Oțelu Roșu.