Onor la ministrul Apărării, în faţa unei ruine camuflate strategic!

Ministrul Apărării, ajuns la Băile Herculane cu ocazia CEx-ului PSD, a făcut și o vizită la Pavilionul 6, o clădire monument istoric din Piața Hercules, ce aparține Armatei Române. Pentru a ascunde starea avansată de degradare, militarii au pus un meș uriaș pe fațada clădirii, meș la care au și dat onorul ministrului Mihai Fifor!

Deși ruinat cu totul, ansamblul a fost cosmetizat de către conducerea armatei cu un meș imprimat, pe care se vede imaginea neruinată a clădirii, din vremurile sale bune. Cu câteva săptămâni înainte, primarul Cristian Miclău spunea că Primăria Băile Herculane a făcut, pentru a doua oară, demersuri pentru preluarea clădirii în patrimoniul stațiunii. Din păcate, Ministerul Apărării Naționale a respins cererea, motivând că are propriul proiect de modernizare a clădirii.

„Toate facilitatile destinate militarilor, aflate in stare avansata de degradare, trebuie salvate. Mai ales cand vorbim de spatii aflate in patrimoniul cultural national sau care au fost facilitati moderne si de interes pentru Armata romana. Astazi, la Herculane, m- am documentat impreuna cu generalul Gheorghe Nistor, seful Directiei domenii si infrastructura din cadrul MApN, asupra identificarii solutiilor tehnice pentru ca fostul hotel militar din inima statiunii montane sa fie repus pe harta punctelor de interes din cadrul sistemului militar medical, alaturi de Sanatoriul de Balneofizioterapie si recuperare medicala de la Baltatesti, Neamt sau Centrul de Refacere a Capacitatii de Munca a Personalului Armatei de la Predeal, facilitati moderne si cu o baza materiala solida. Sunt om de administratie si stiu ca se poate obtine performanta doar construind. Candva, hotelul de la Herculane, denumit si Sanatoriul Militar Regele Ferdinand I, era unul care oferea programe de recuperare avansate pentru militarii romani care derulau programele de recuperare dupa misiuni si pentru raniti. Tin mult la acest proiect si de aceea am cerut ca acest program de restaurare sa fie demarat la inceputul anului viitor. Astfel, in doi ani vom avea o noua baza pentru recuperarea militarilor raniti in teatre de operatii, precum si o bijuterie arhitectonica recuperata si repusa in circuit”, a postat Mihai Fifor pe contul său de facebook, după vizita efectuată la clădirea din Piața Hercules.

Inițial, pe locul Pavilionului 6 s-a aflat „Ospătăria cea mare”, construită în anul 1824, care a ars în anul 1900. Pe locul fostei ospătării a fost construită, în anul 1906, clădirea actuală a Pavilionului 6. Proiectul clădirii, realizat de arhitecții Guido Hoepfner și Géza György, a fost selecționat în urma organizării unui concurs. Pavilionul 6, având o structură cu subsol, parter, mezanin și trei etaje, dotată la vremea respectivă cu lift hidraulic, a fost ultima și, totodată, cea mai impunătoare construcție din Ansamblul de arhitectură balneară „Piața Hercules”.

CITEŞTE ŞI: Ministerul Apărării blochează de 7 ani dezvoltarea turistică în centrul istoric al staţiunii Băile Herculane! [FOTO/VIDEO]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/