Nici închisoare şi nici daune prea mari !

La vârsta majoratului, Andrei Maxim a lovit un bărbat de 62 de ani în mijlocul străzii, bătrânul decedând câteva zile mai târziu pe patul de spital. Judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte, tânărul a scăpat fără să facă nici măcar o zi de arest preventiv. A fost însă obligat la plata unor daune, dar nici cu acestea nu este de acord.

În ceea ce priveşte răspunderea penală, Tribunalul Caraş-Severin l-a condamnat pe Andrei Maxim la trei ani de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel i-a acordat circumstanţe atenuante şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate de magistraţii cărăşeni. Ultimul cuvânt l-a avut însă instanţa supremă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat sentinţa definitivă şi irevocabilă. Este, practic, aceeaşi de la Curtea de Apel: trei ani de închisoare cu suspendare.
Pe latură civilă, Tribunalul Caraş-Severin l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 20.000 de lei, despăgubiri materiale, şi câte 30.000 de euro daune morale pentru fiecare dintre cele trei părţi civile, soţia şi cei doi copii ai victimei. Maxim a făcut însă apel, cerând diminuarea daunelor. Curtea de Apel Timişoara i-a respins calea de atac, dar tânărul mai are varianta recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. “Este incontestabil că părţile civile în cauză, soţia şi copiii victimei, sunt supuse unor suferinţe psihice, însă daunele morale trebuie să aibă caracter reparatoriu, sens în care doctrina a stabilit că daunele morale trebuie să aibă efect compensat, neputându-se transforma într-un izvor al îmbogăţirii fără just temei. Nu poţi acorda în cuantum egal soţiei şi copiilor daune morale. Suferinţa psihică nu e egală. Nu s-a reţinut în ce măsură dispariţia victimei afectează nivelul de trai al celor trei părţi civile”, a explicat Loredana Sabo, avocata inculpatului.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

Comments

  1. Me says:

    Acel batran la agresat pe Maxim inainte ca acesta sa il loveasca!!! Dar cum in tara de kkt in care traim cu totii nu exista legitima aprare Maxim era sa ia cativa ani buni de puscarie! NU e normal sa faci pucarie pt un alcoholic care se ia de tine pe strada!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/