Omer recunoaşte superioritatea Timişoarei

HC Caraş-Severin a pierdut categoric primul meci din play-out-ul Ligii Naţionale de handbal masculin, disputat ieri, la Timişoara, dar două victorii, în jocurile de sâmbătă şi duminică, din faţa propriilor suporteri, pot scuti echipa lui Aihan Omer de grijile retrogradării.

Poli a controlat ostilităţile de la un capăt la altul al partidei dintr-o Sală „Constantin Jude” mai goală decât s-ar fi aşteptat oricine şi a obţinut o victorie la opt goluri, 27-19 (15-10). Aihan Omer a avut puţine explicaţii după acest eşec usturător, dar crede că băieţii săi pot reveni în meciurile de pe teren propriu şi să-i trimită astfel pe alb-violeţi în lupta directă pentru evitarea retrogradării. „De obicei, întâlnirile dintre Reșița și Timișoara sunt foarte echilibrate, nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu jucătorii mei, i-am văzut obosiți, deconcentrați. Din fericire, nu a fost un meci decisiv, mai urmează două meciuri pe teren propriu şi încercăm să ne revenim până atunci. Repet, nu știu ce s-a întâmplat, vizionând la rece meciul, vom încerca să găsim soluții pentru jocul următor. Părerea mea este că diferența a fost cam mare. Am fost surprins de elevii mei, nicidecum de jocul timișorenilor. Imprecizia aruncărilor la poartă m-a lăsat fără replică. Şi portarul timișorean a avut o prestație bună şi cred eu că aici au avut încă un atu în plus”, a declarat antrenorul Reşiţei.

Deciziile arbitrilor nu scuză înfrângerea!

Cuplul de arbitri Pintea/Sas a avut câteva decizii controversate, judecate de fiecare dată în favoarea timişorenilor, ceea ce a determinat proteste vehemente din partea suporterilor reşiţeni care au însoţit echipa la Timişoara. Aihan Omer a dat însă dovadă de fair-play când a fost întrebat despre prestaţia arbitrilor, recunoscând, practic, că Poli a fost mai bună şi că a câştigat meritat. „Este o diferență cam mare de scor ca să ne legăm de arbitraj, dar au fost câteva momente pe care nici eu nu le-am înțeles și nu mi-au plăcut deciziile luate. Probabil sunt subiectiv, ce să zic, voi vedea la rece și voi trage o concluzie. Sigur a fost un arbitraj pentru echipa gazdă și e normal să fie așa în astfel de momente”, a mai spus antrenorul lui HC Caraş-Severin.

N-au crezut nici ei!

Constantin Ştefan, tehnicianul lui Poli, a recunoscut la rândul său că anticipase o partidă mult mai dificilă, dar avertizează că mai sunt două meciuri la Reşiţa în care se poate întâmpla orice. „Nu m-am așteptat la o asemenea victorie, foarte importantă pentru noi. Mai puțin importantă este diferența de scor, pentru că nu se joacă la golaveraj, știți foarte bine care este criteriul în care se joacă acest baraj. Mă bucur că băieții au avut dispoziție de joc, îi felicit pe această cale, mă bucur că ușor, ușor aducem lumea la sală și sper să vină de acum încolo într-un număr cât mai mare. Sunt bucuros, dar foarte realist, pentru că este doar un meci, mai sunt încă două în deplasare, trebuie să stăm foarte concentrați până la finalul meciurilor cu Reșița. A fost o luptă crâncenă, ne-am dedicat total acestui meci și sigur că apar și accidentări, dar trecem peste ele și sperăm ca sâmbătă să avem aceeași prospețime”, a comentat antrenorul Timişoarei victoria cu HC Caraş-Severin.

Sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă din Reşiţa, cele două reprezentante ale Banatului în Liga Naţională se întâlnesc din nou. HC Caraş-Severin e obligată să câştige şi să împingă astfel derby-ul bănăţean în runda a treia, duminică, de la aceeaşi oră, tot la Reşiţa. Intrarea publicului va fi liberă, iar fanii lui Rohozneanu şi ai celorlalţi încearcă să mobilizeze tot oraşul pentru ca Polivalenta să fie plină până la refuz. Echipa care pierde acest duel va juca alături de alte două formaţii pentru a evita retrogradarea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/