OFICIAL. Toni Novăcescu este candidatul Pro România pentru Primăria Moldova Nouă

Prezent în orașul de la malul Dunării, acolo unde s-a întâlnit cu liderii filialelor Pro România din zona Clisurii Dunării: Moldova Nouă, Pojejena, Sichevița, Coronini, Socol, pentru a pune la punct strategia în vederea alegerilor locale din acest an, deputatul de Caraș-Severin, Ion Spânu, a dat de înțeles că, în lipsa unei alianțe cu PSD-ul, partidul condus de Victor Ponta va merge în bătălia pentru câștigarea celei mai mari primării din Clisură cu fostul consilier județean: Toni Novăcescu.

„Noi purtăm niște discuții la nivel central să vedem dacă facem alianță (sau nu) cu PSD. În funcție de ce se va-ntâmpla acolo, vom stabili cu exactitate. Deocamdată, Toni Novăcescu este candidatul Pro România pentru funcția de primar la Moldova Nouă.”, a declarat Ion Spânu pentru expressdebanat.ro.

Referitor la ce anume îl recomandă pe Novăcescu pentru scaunul de edil-șef, deputatul cărășan a ținut să precizeze:

După cum știți, alegerile locale au o altă formă decât alegerile generale. De obicei, într-o comunitate, omul și oamenii dintr-o echipă dau tonul la aceste alegeri, mai puțin votul politic. Votul politic va conta la Consiliul Județean. În schimb, în ceea ce privește primăria și Consiliul Local, omul va fi cel care va conta. Toni Novăcescu este un personaj arhicunoscut în Clisura Dunării, a făcut politică mulți ani, a fost consilier județean, a condus niște societăți comerciale o lungă perioadă de timp, este un om așezat, familist. Noi credem că are toate atuurile ca să obțină cu succes scaunul de primar”.

Despre cum se va derula campania electorală din acest an, politicianul a declarat că strângerea de semnături pentru primărie și Consiliul Local va fi o misiune grea ținând cont de contextul epidemiologic, lucrurile fiind din acest punct de vedere extrem de complicate:

„Campania electorală se va desfășura conform legii. Acum, în anul de grație 2020, știți și dumneavoastră că a intervenit acest nenorocit de COVID-19 și vor fi probleme și de acest gen. Va fi o campanie electorală atipică. Nu știu cum se va-ntâmpla. Nu se pot face adunări electorale, nu se pot face întâlniri cu mai mult de 20 de persoane. Pentru strângerea de semnături va trebui să mergem din ușă în ușă. Va fi foarte complicat. Nu știu, online… Vedem. Nu pot să vă spun nici eu cum se va-ntâmpla.”, a adăugat deputatul Pro România de Caraș-Severin, Ion Spânu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/