După lupte seculare, drumul care a băgat în service sute de mașini va fi reabilitat. Autoritățile locale au obținut o finanțare consistentă de la Ministerul Dezvoltării pentru a le oferi condiții decente reșițenilor care vara adoră zona turistică.
Chiar dacă acum turiștii găsesc doar rugină la lacul Secu, în viitor se prefigurează condiții decente pentru a profita de perioada sezonului estival. Asta, pentru că Primăria i-a concesionat deja unui investitor privat întreg platoul. Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, a anunțat că Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat finanțarea de 3,5 milioane de euro pentru reabilitarea drumului spre zona turistică.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157633208674180″]
,,Avem aprobați pe anul acesta 100.000 de lei. (…) Proiectul presupune reabilitarea a 9,25 de kilometri de drum, mai precis de la finele Străzii Rozelor sau din dreptul ștrandului vechi până la limita intravilanului municipiului. Cei mai importanți indicatori fizici sunt: suprafață carosabilă de reabilitat, 55.000 de mp, parcări, ziduri de sprijin noi, podețe, parapet și reprofilarea rigolelor. La ultima rectificare de buget s-a cuprins partea de buget local necesar proiectului și apoi vor urma procedurile de achiziții pentru reabilitarea propriu-zisă. Durata proiectului este de 10 luni calendaristice, dar asta în funcție de alocările bugetare de la Ministerul Dezvoltării“, a spus Titiana Cătană, director în cadrul Primăriei Reșița.
Primarul Mihai Stepanescu a fost rezervat în avansarea unui termen limită pentru terminarea lucrărilor, dar a spus că speră ca în 2015 să fie suficienți bani în buget la minister.
sa vedem daca sta si garda sa-i pazeasca pe aia ce cara lemne, ca altfel in 2 ani iar o sa fie jale …
Felicitări pentru colajul fotografic de sub titlul articolului!
Aceleasi felicitari pentru realizarea grafica vreau sa aduc si eu echipei express. Deveniti tot mai buni pe zi ce trece in media online din cs, in scurt timp nu o sa se mai tina multi de voi. Sarbatori fericite!