Observatorul astronomic din Timișoara, în paragină. Primăria vrea să-l aducă în proprietatea sa pentru a-l pune în valoare

Puține persoane știu că la Timișoara se află un observator astronomic, în mijlocul unui parc din zona Bălcescu. Din păcate, acest obiectiv se află în paragină, fiind în proprietatea statului. Acum, Primăria Timișoara face demersuri pentru a-l prelua și pune în valoare.

Observatorul astronomic este unul dintre obiectivele importante ale Timișoarei, doar că prea puține persoane știu de existența lui. Clădirea din care pot fi admirate stelele se află în zona Bălcescu, ascunsă în mijlocul unui parc. A fost înființat la data de 7 decembrie 1962, însă nu este deloc valorificat. Asta pentru că observatorul astronomic se află în administrarea Academiei Române – Filiala Timișoara, care nu are bani pentru a-l moderniza.

În plenul Consiliului Local Timișoara, din această săptămână, Lucian Căldăraru, consilier local PNL, a vorbit despre importanța reabilitării observatorului astronomic.

Observatorul astronomic din Timișoara este în paragină. În 2015 s-a trimit o adresă către guvern pentru ca acest patrimoniu al statului să treacă în cel al municipalității. Nu s-a întâmplat nimic până acum. Eu vă cer ca acest obiectiv, printr-o nouă adresă către guvern, să reușim să-l aducem în proprietatea primăriei. Academia Română este cea care îl administrează acum. Observatorul astronomic stă pe un loc de două hectare, este o zonă foarte frumoasă, verde, dar neîntreținută. Academia Română se pare că nu are bani să-l întrețină. Datează din anul 1962, dacă nu mă înșel. După ce va ajunge în administrarea noastră, să ne ocupăm să facem un observator interesant, chiar și cu planetarium”, a explicat Lucian Căldăraru.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe de altă parte, primarul Dominic Fritz a precizat că a avut o discuție cu președintele Academiei Române – Filiala Timișoara, pe marginea acestui subiect.

Am avut o discuție cu președintele de onoare al Academiei Române – Filiala Timișoara, acum trei, patru luni pe acest subiect, iar ieri am discutat cu documentația de mediu. Facem demersuri către academie și către guvern pentru a-l trece în administrarea noastră. Observatorul astronomic se află pe o listă cu mai multe proprietăți pe care vrem să le trecem în proprietatea Timișoarei. Este un obiectiv important pe care trebuie să-l trecem la noi”, a declarat primarul Timișoarei.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/