Obiective mici, dar îndeplinite la spitalul din Oțelu Roșu

2016 este primul an mai relaxant pentru bugetul spitalului din Oțelu Roșu. Și asta, pentru că fondurile din partea administrației locale au venit prompt la solicitarea conducerii unității medicale, pentru proiectele avute în derulare.

Potrivit directorului Alin Mihăescu s-au fixat obiective mici pentru a putea fi îndeplinite:

După controlul din teritoriu din partea angajaților Ministerului Sănătății am ieșit bine, cu unele recomandări. Astfel vrem să ținem cont de aceste recomandări și cu acordul Consiliului Local intenționăm să renovăm grupurile sanitare de pe secția de Neurologie. Așteptăm cererile de ofertă pentru a ne apuca de lucru. Prioritate pentru noi o reprezintă și reabilitarea și modernizarea lifturilor. Sper ca tot primăria să finanțeze acest proiect, pentru că nu s-a mai efectuat o reparație și reabilitare de peste 20 de ani la cele trei ascensoare. O să le facem pe rând, dar este nevoie de modernizarea lor”, a menționat directorul singurului spital de pe valea Bistrei.

Acesta a vorbit de o nouă investiție pe care intenționează să o facă la secția de Interne a spitalului, cea mai mare din punctul de vedere al saloanelor și al numărului de internări.

Am discutat în Consiliul de Administrație, dar și împreună cu șeful administrativ al orașului să reabilităm întreaga secție. Este vorba de o modernizare a saloanelor prin zugrăvit, amenajat grup sanitar în fiecare salon și dotat cu mobilier pentru maxim 5 pacienți pentru fiecare încăpere, conform normelor legale. Doar la secția de Interne se vor reabilita și moderniza până în toamna acestui an toate cele 20 de saloane, unde sunt contractate 50 de paturi prin Casa de Asigurări de Sănătate”, a menționat directorul Alin Mihăescu.

Acesta a dorit să precizeze că la ora actuală spitalul este în grafic atât cu internările de o zi pentru pacienții care vin în regim de urgență, cât și cu internările de lungă durată. Ca număr de cazuri, bugetul oferit de Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin în acest an este asemănător cu cel de anul trecut, a specificat directorul unității medicale, însă a fost îmbunătățit ICM-ul, Indicele de Complexitate al Cazurilor pentru pacienți, care ajută spitalul la oferirea unei sume mai mari pentru investigațiile medicale ale unui pacient. În prezent, adresabilitatea către spitalul din Oțelu Roșu este mai mare datorită modernizării cabinetului pentru efectuarea analizelor medicale, dar și a compartimentului de Radiologie Imagistică.

Citește și: Spitalul din Oțelu Roșu se pune pe picioare!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/