Oaspeți din Serbia sosesc în orașul înfrățit Băile Herculane, la zile de sărbătoare

serbia

Primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, va fi gazda delegației condusă de viceprimarul Sladjan Markovici al localității înfrățite Velico Gradiște din Serbia, prezentă mâine la deschiderea Zilelor Orașului.

Evenimentul aflat la cea de-a 19-a ediție începe la ora 8.00 cu sfințirea apei la mănăstirea ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și înseamnă, după cum promite primarul, „5 zile de expoziții cu vânzare, produse culinare diverse, dar și multă muzică, distracție si voie bună asigurată prin prezența a numeroși artiști de muzică populară și ușoară. Activitățile comerciale se vor desfășura zilnic între orele 9.00 și 23.00, iar programul artistic, în fiecare seară între orele 18.00 și 23.00. Invit cu acest prilej toți locuitorii orașului și ai comunelor din jur să vină și să se bucure alături de turiștii aflați în număr mare la această oră în stațiune”. Duminică, în ultima seară, la închidere, va fi organizat un spectaculos foc de artificii.

Totodată, participanți la Zilele GAL – acțiune programată să aibă loc în acest sfârșit de săptămână în Iablanița – se vor afla vineri în Băile Herculane, la sărbătoarea orașului. Este vorba despre reprezentanți ai GAL Poarta Almăjului, GAL Calafat, GAL Ceahlău, GAL Ținutul Pădurenilor și GAL Clisura Dunării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/