Oamenii de sport și de cultură, invitați la dezbatere publică la Consiliul Județean Timiș! Subiectul: finanțările nerambursabile

Lucrurile s-au urnit greu în 2019 în ceea ce privește instituțiile publice, după ce bugetul național a fost aprobat abia în luna februarie. În perioada următoare, se va adopta bugetul la nivelul județelor și ulterior se vor acorda și binecunoscutele finanțări pentru proiecte sportive și culturale, în baza Legii 350. În acest sens, Consiliul Județean Timiș organizează o dezbatere publică.

Dezbaterile vor avea loc în aceeași zi, luni, 4 martie. De la ora 10, va fi supus dezbaterii publice Ghidul de finanțare pentru proiectele sportive, iar de la ora 12, va fi supus dezbaterii Ghidul de finanțare pentru proiectele culturale. Ambele dezbateri vor avea loc în Sala Revoluției de la CJ Timiș. Proiectele de acte normative supuse dezbaterii vor fi prezentate de către Serviciul Cultură, Învățământ, Minorități, Sport și Culte. Dezbaterea publică va permite tuturor celor înscriși la cuvânt să-și exprime recomandările privind proiectul de act normativ în discuție.


Toți cei care doresc să trimită sugestii, recomandări sau opinii cu valoare de recomandări trebuie trimise în scris la responsabilul pentru relația cu societatea civilă, Cornelia Mihaela-Coadă, până la data de 4 martie, ora 9, cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, la adresa de mail cornelia.paraipan@cjtimis.ro.

Sunt mereu deschis în a-i consulta pe cei direct vizați de deciziile Consiliului. Consider că este un act de normalitate, nu doar o simplă prevedere legală. Ne dorim să avem un feedback de la cei care vor depune proiecte. În acest fel, ne asigurăm că procesul de finanțare va decurge fără sincope. Vrem ca aceste ghiduri să fie instrumente care să ne permită o selecție clară și transparentă, iar fondurile alocate să genereze cu adevărat valoare adăugată pentru comunitatea noastră”, spune președintele CJT Călin Dobra.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/