SCM Timișoara a primit termene de plată de la FIBA pentru salariile restante din anul 2015. În caz contrar, secția de baschet a clubului Primăriei riscă o amendă consistentă

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Datoriile față de foștii jucători care au plecat neplătiți de la BC Timișoara în toamna lui 2015 „bântuie” actuala SCM Timișoara, continuatoarea de drept a vechiului club. Deoarece sumele nu au fost plătite deloc până acum, FIBA a trimis un document prin care le impune celor de la secția de baschet a clubului Primăriei să stingă datoria în tranșe, până vara aceasta: 50.040 de euro și 35.824 de dolari!

SCM Timișoara a și primit în acest sens, în baza unui proces pierdut în instanța sportivă la Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de sub jurisdicția FIBA, o interdicției la transferuri internaționale, în urmă cu câteva luni. Acum, FIBA cere stingere datoriilor către foștii jucători Nenad Milosevic, Hristo Nikolov, Kyle Shilloh și Derrick Low. Pentru primii, un sârb și un bulgar, este vorba de o sumă în euro, moneda în care aveau contractele, iar pentru cei doi americani, banii trebuie plătiți în dolari, moneda în care erau retribuiți. Decizia a fost comunicată presei de reprezentantul legal al jucătorilor, Sabin Gherdan.

În document se arată cinci termene. Primul este data de 31 martie 2019, cu sumele de 33.024 de euro și 21.500 de dolari. Ulterior, vor mai fi patru termene cu sume mai mici, în tranșe egale: 30 aprilie, 30 mai, 30 iunie și 30 iulie. La fiecare dintre acestea, suma de plată e de 5.504 de euro și 3.581 de dolari. Dacă termenele nu vor fi respectate, clubul riscă să fie amendat cu 25.000 de franci elvețieni la data de 30 august 2019. În viitor, clubul riscă și să primească interdicția de a participa în Cupele Europene dacă sumele nu vor fi plătite.

untitled design set 970x90 px

Procesul are și implicații în civil, la Tribunalul Timiș, unde jucătorii s-au adresat pentru ca decizia BAT, un tribunal din Elveția, să devină executorie pe teritoriul României. În primă instanță, SCM Timișoara a pierdut. Acum, clubul așteaptă să primească termen pentru recurs. Președintele secției, Ilie Trițoiu, spune că deocamdată nu au primit un termen de judecată. De asemenea, Trițoiu spune că decizia FIBA nu a ajuns și la club.

Din punct de vedere sportiv, echipa joacă vineri, de la ora 18, pe teren propriu, cu SCM U Craiova, într-un meci televizat din runda a cincea a Grupei Roșii.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/